Părinţii i-au ţinut acasă pe copii până în ultimul moment, mamele lor nu sunt vaccinate şi nu știau că sunt infectate.
Doi copii, unul de o lună şi altul de 4 ani sunt internaţi în stare gravă la Spitalul "Matei Balş” din Capitală, după ce testele au dovedit că au COVID. Copiii au ajuns la medic cu febră foarte mare, după ce părinţii i-au ţinut acasă până în ultimul moment.
Cei doi copii, unul de 4 ani, iar altul de doar o lună, au ajuns bolnavi de COVID în stare gravă la Spitalul "Marie Curie” şi au fost transferaţi de urgenţă la spitalul „Matei Balş”. Au ajuns la spital cu febră 41,2 grade. Părinţii i-au ţinut acasă până în ultimul moment, mamele lor nu sunt vaccinate şi s-a dovedit că erau şi ele infectate.
Citeste si: Jurnalistă celebră, moartă după vaccinul anti-COVID
Cum au ajuns copiii la spital
"Primul copil, de 4 ani, avea febră de 41,2 grade Celsius. Mama, nevaccinată, susţinea că are laringită nedocumentată şi era convinsă că nu poate fi altceva. După teste a fost găsită pozitiv la COVID, la fel şi copilul”, a povestit pe Facebook unul dintre medicii de gardă de la spitalul "Marie Curie”, potrivit Digi24.
"Al doilea copil- sugar de 1 lună, puseuri febrile debutate în urmă cu 3 zile, T max- 38.5 C, refractar la tratament, scaune de consistenţă apoasă, mama nevaccinată, simptomatologie similară, pozitivă COVID, la fel şi sugarul, ambii transportaţi la Matei Balş prin SMURD”, a scris doctoriţa Cristina Drăghici.
Citeste si: Raed Arafat, anunț cumplit în ziua CEA MAI NEAGRĂ din valul 4 al pandemiei. "Din păcate..."
Nivelul infectărilor la copii poate crește după începerea școlii
Deşi numărul copiilor care au COVID şi sunt internaţi în spitale nu depăşeşte în prezent 10 procente, medicii atenţionează că odată cu începerea şcolii nivelul infectărilor poate creşte alarmant.
„Vor începe şcolile în curând şi atunci dacă cel mic se infectează, e clar că şi părinţii şi bunicii se pot infecta. Şi atunci, trebuie să luăm măsuri la îndemână, care sunt vaccinarea şi măsurile de prevenţie.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.