Doi frați gemeni de patru ani au fost găsiți de un jadarm în timp ce rătăceau pe o stradă
Doi frați gemeni de numai patru ani au fost găsiți alergând pe marginea unei șosele din localitatea Șimian, Mehedinți.
Un jandarm aflat în timpul liber, care trecea prin zonă cu mașina, a oprit și i-a salvat pe cei doi copii, care au ajuns înapoi la familie.
”Aflat în timpul liber, în timp ce conducea spre casă, colegul nostru, locotenent Lucian Ristea, a observat doi copii care fugeau pe marginea carosabilului, într-o zonă circulată intens, în apropierea localităţii Şimian. Tată la rândul său, Lucian a realizat pericolul la care erau expuşi micuţii, care alergau dezorientaţi şi, pentru o clipă, s-a pus în locul părinţilor acestora.
Gemenii nu au știut să spună unde locuiesc sau unde voiau să ajungă
”Confuzi şi destul de speriaţi, gemenii de 4 ani, n-au ştiut să spună unde locuiesc, indicând o zonă unde nu erau case, şi nici unde vor să ajungă. Timpul trecea, aşa că Lucian a luat legătura cu colegii de la Postul de Poliţie Şimian, pentru a identifica familia celor doi fraţi”, precizează sursa citată.
Citeste si: O tânără de 21 de ani a fost salvată de Salvamont Zărnești. Ea avea un traumatism la glezna stângă
Jandarmul a aflat unde locuiește familia celor doi copii, iar aceștia au ajuns în siguranță acasă.
”Norocul lor a fost că pe drum s-au întâlnit cu un bărbat care i-a recunoscut pe copii şi a indicat adresa unde trebuiau să ajungă. În scurt timp, cei doi fraţi au ajuns la părinţi, care plecaseră disperaţi în căutarea lor. Aceştia le-au mulţumit colegilor noştri pentru implicare şi pentru faptul că le-au adus în siguranţă pe cei doi copii acasă.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.