Doliu în lumea filmului francez! Gaspard Ulliel, câştigător a două premii César, a murit la vârsta de 37 de ani în urma unui accident de schi
Celebrul actor francez Gaspard Ulliel s-a stins din viață la vârsta de 37 de ani, miercuri, în urma unui accident la schi, produs în Alpi, marţi. Actorul s-a lovit de un alt schior la intersecţia a două pârtii, a precizat Le Parisien.
Gaspard Ulliel a fost salvat de CRS Alpes, cu sprijinul medicului staţiei. Actorul se afla în stare de inconștiență la sosirea echipajelor de salvare. A fost transportat cu elicopterul către spitalul din Grenoble, puţin după ora 17:00. Conform Jandarmeriei, pronosticul era rezervat.
La vârsta de 19 ani, Gaspard Ulliel a apărut în „Les Égarés” de André Téchiné alături de Emmanuelle Béart. A fost un soldat în Primul Război Mondial în „Un long dimanche de fiançailles” de Jean-Pierre Jeunet care i-a adus premiul César pentru „tânără speranţă” în 2005.
Gaspard Ulliel, câştigător a două premii César
Fiul a doi stilişti, el l-a interpretat pe celebrul creator Yves-Saint Laurent în filmul biografic realizat de Bertrand Bonello în 2014. În 2017, a câştigat un premiu César pentru cel mai bun rol în „Juste la fin du monde” de Xavier Dolan.
În plan internaţional, el a participat în serialul Marvel „Moon Knight”, difuzat din 30 martie pe platforma Disney+.
O anchetă a fost deschisă şi încredinţată CRS Alpes, a indicat Parchetul, scrie Le Figaro.
Citeste si: Noul sezon “Mă numesc Züleyha”, din 2 februarie, de la ora 20:00, la Kanal D!
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.