Donald Trump îi presează pe europeni să nu mai cumpere gaze și petrol din Rusia și să "taxeze" China pentru ajutorul dat lui Putin

Donald Trump

(Sursa foto: Profimedia)

Mutare surprinzătoare a președintelui SUA, Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a fost sunat, joi, de șefii de stat din Europa pentru a pune presiune suplimentară pe Vladimir Putin, însă Trump le-a cerut europenilor facă ei primii o schimbare în relația cu Rusia.

Președintele Donald Trump i-a îndemnat, joi, pe liderii europeni să înceteze odată pentru totdeauna să mai cumpere petrol rusesc pentru a nu mai finanța mașina de război a lui Vladimir Putin, informează CNN.

Totodată, Trump a cerut Europei să intensifice presiunea economică asupra Chinei "pentru că susține eforturile de război ale Rusiei”, a declarat un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.

Președintele american a făcut această cerere după summit-ul de la Paris al „Coaliției Voinței”, un grup de 35 de națiuni care s-au angajat să sprijine Ucraina și să elaboreze garanții de

securitate după ce se va ajunge la un acord de pace.

"Președintele Macron și liderii europeni l-au invitat pe președintele Trump la întâlnirea lor din Coaliția Voinței”, a spus oficialul.

Sursa de la Casa Albă adăugat: "Președintele Trump a subliniat că Europa trebuie să înceteze să cumpere petrol rusesc care finanțează războiul- deoarece Rusia a primit 1,3 miliarde de dolari din vânzări de combustibil de la UE într-un singur an.”

No ad for you

Cele două țări europene care importă masiv petrol rusesc sunt Ungaria și Slovacia, tocmai țările-prietene cu președintele rus Vladimir Putin. 

Uniunea Europeană a acordat Budapestei și Bratislavei scutiri de la embargoul asupra țițeiului rusesc în 2022, din cauza dependenței ambelor țări de Moscova pentru nevoile lor energetice.

Conform NY Post, Franța, Belgia și Spania- toate proclamate adversari ai Kremlinului- au reprezentat aproximativ 85% din totalul importurilor de gaze naturale lichide (GNL) din Rusia în 2024, potrivit Institutului pentru Economie Energetică și Analiză Financiară.

Citește și: VIDEO "Suntem ca broasca pe fundul unei fântâni". Singurul lider din UE care participă la parada militară anti-Occident de la Beijing, osanale lui Putin


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri