Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis vineri, 20 septembrie, că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.

Citește și: Ion Iliescu, mesaj emoționant după moartea lui Costel Constantin! Ce a spus fostul președinte: „Gândul meu bun să ajungă la toți cei dragi ai lui”

Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, scapă de Dosarul Revoluției, dar rămâne urmărit penal în Dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Până să fie retrimis la Parchetul militar, dosarul privind Revoluția din 1989 îl considera pe Iliescu drept principalul vinovat pentru morții de după fuga lui Nicolae Ceaușescu.

Parchetul susținea că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României "a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate".

Ion Iliescu, acuzat că a instrumentat o "psihoză" generală soldată cu 857 de morți

În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit procurorilor peste doi ani de către judecătorii de la ICCJ, fiind invocată existenţa unor nereguli în rechizitoriu.

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, a indus în eroare, cu intenţie, opinia publică, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00.

Ion Iliescu "a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22- 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de

cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN".

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"- wowbiz.ro

Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi, astfel, în intervalul 22- 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

De asemenea, aceleaşi fapte ale lui Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, ora 16,00- 30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent şi grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României, susţin procurorii.

Alți vinovați de manipularea populației în decembrie 1989

Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menţinerea şi consolidarea puterii politice obţinute, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22- 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei

publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Conform Parchetului, general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie- 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operaţiunea de inducere în eroare a opiniei publice.

De ce nu a fost refăcut "Dosarul Revoluției" în ultimele trei luni?

Pe 14 iunie 2024, un alt complet de la Instanţa supremă a constatat neregularitatea rechizitoriului şi a dat termen Parchetului să îndrepte aceste nereguli.

Cum Parchetul nu s-a conformat, Instanţa supremă a decis vineri restituirea dosarului la procurori.

"Constată că procurorul nu a respectat obligaţia procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al PÎCCJ- Secţia Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul ÎCCJ, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2. Dispune restituirea la PÎCCJ- Secţia Parchetelor Militare a cauzei privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu, Rus Iosif trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al acestei unităţi de parchet, faţă de inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii".

Decizia instanţei supreme din 20 septembrie este definitivă.

Cronologia unui dosar eșuat

Pe 25 octombrie 2023, la instanţa de fond- Curtea de Apel Bucureşti- s-a decis începerea judecării pe fond în dosarul 'Revoluţiei', în care Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, erau acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

Citeste si: Veste bună pentru femeile din țara noastră! Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea crește considerabil- kfetele.ro

Citeste si: Momente mai puțin plăcute pentru Vlad Gherman: "A fost o intervenție mai lungă". Actorul a ajuns pe mâna medicilor- radioimpuls.ro

Citeste si: Uleiul care te ajută să ai un somn profund şi odihnitor. Lidia Fecioru: "Ne ajută să ne calmăm frica de a nu fi auziți și văzuți"- antena3.ro

Instanţa a constatat atunci că rechizitoriul întocmit de procurorii militari este legal.

Înainte de a ajunge la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul "Revoluţiei" s-a plimbat peste patru ani (2019- 2023) între instanţele şi Parchetele bucureştene pe motive de procedură.

Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind repartizat în decembrie 2023 unui complet format din doi judecători.

Cei doi judecători nu au reuşit să cadă de acord însă asupra unei soluţii, având opinii divergente.

În consecinţă, cazul a fost repus pe rol prin intrarea în complet a judecătoarei Lia Savonea, scrie Agerpres, iar după o lună de dezbateri magistraţii au decis că există nereguli în rechizitoriu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si