Drama unei românce de peste hotare: A fost nevoită să-și vândă trupul pentru a le oferi un viitor mai bun copiilor ei
Povestea dureroasă a româncei a fost descoperită în timpul unei vizite la un centru unde prostituatele din Germania primesc consiliere care să le ajute. Jurnaliștii locali au descoperit care sunt de fapt îngerii păzitori ai prostituatelor din Germania.
Monica este o româncă în vârstă de 35 de ani și lucrează ca prostituată în Schwarzwald-Baar-Kreis, un district rural din landul Baden-Württemberg din Germania. Femeia, a cărei poveste de viață este dureroasă, plătește aproximativ 400 de euro, câteodată chiar mai mult pe săptămână pentru o cameră aici. Tânăra susține că trăiește și lucrează în acest domeniu „de vreo doi ani”.
La scurt timp după ce a divorțat de tatăl copiilor ei, Monica a acumulat multe datorii, și a simțit că poate face bani doar în Germania, la prostituție.
„Meseria este în regulă”, le-a povestit românca cu părul lung și negru jurnaliștilor germani. O mare parte din veniturile obținute de femeie ajung la familia ei din România.
Monica era însărcinată cu un client în momentul în care a ajuns la consiliere
Femeia le-a dezvăluit jurnaliștilor locali cum a ajuns la centrul pentru prostituate Pink, în anul 2022: „Eram însărcinată”, a povestit Monica.
În timpul unei întâlniri cu un client, prezervativul s-a rupt, iar românca a rămas însărcinată. Mahita Massaro și colegul ei au reacționat rapid în cazul femeii și au luat legătura cu un medic.
„Am fost ajutată foarte prompt și bine”, susține Monica. Chiar și până în ziua de azi, după ce a fost ajutată în urmă cu un an, românca continuă să se întoarcă în biroul mic și luminos, uneori cu documente de neînțeles, alteori doar pentru a vorbi.
Citește și: Pedeapsă grea pentru părinții care și-au lăsat fiica să putrezească în pat
Femeile precum românca în vârstă de 35 de ani sunt adevărate modele de solidaritate pentru asociația Pink. Ele sunt veritabile surse de inspirație și se implică activ în a sprijini colegele aflate în situații de urgență. Eforturile lor se reflectă în transmiterea contactelor necesare pentru a oferi sprijin rapid.
Românca în vârstă de 35 de ani, pe de altă parte, este lucrătoare sexuală legală și este înregistrată oficial la stat, plătind impozit pentru câștigurile ei.
Centrul de consiliere oferă sfaturi de ieșire din acest domeniu și sprijin pentru reorientarea profesională. Cu toate acestea, nu este cazul pentru Monica în acest moment: „Mă bucur că știu că aș putea oricând să fac altceva din nou”.
Citește și: Un tânăr român a strâns donații de peste 78.000 de lei, după ce a mințit că are 4 copii grav bolnavi
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.