Drojdie proaspătă și puțin zahăr în apa cu care uzi mușcatele
Drojdia proaspătă și zahărul sunt ingredientele necesare pentru a obține un îngrășământ natural pentru mușcate și nu numai. Rețeta este recomandată de toți grădinarii.
Grădinarii recomandă pentru întreținerea sănătoasă a florilor folosirea unui îngrășământ natural.
Drojdia proaspătă și zahărul pus în apa cu care uzi mușcatele par să fie ingredientele necesare pentru viața sănătoasă a plantelor.
Drojdie proaspătă și puțin zahăr în apa
Drojdia, care conține proteine, minerale și aminoacizi, este recomandată pentru a fi folosită ca fertilizator pentru diferite plante, mai ales pentru mușcate. Grădinarii susțin că drojdia activează creșterea, întărește rădăcinile, accelerează dezvoltarea florilor și prelungește perioada de înflorire.
Efectele drojdiei se văd și dacă plantele nu au foarte multă lumină. Drojdia activează bacteriile din pământ care saturează solul cu azot și îmbunătățește compoziția chimică a solului.
Zahărul are, de asemenea, multiple beneficii. Cel mai important este beneficiul pe care îl aduce în procesul de fermentare.
Citește și: VIDEO „Aceste proceduri au durabilitate”. Cum vă puteți îmbunătăți aspectul în prag de vară
Cum se prepară îngrășământul natural recomandat de grădinari
Îngrășământul natural trebuie să conțină apă (apă fără clor), zahăr, cenușă și drojdie.
Ai nevoie de 10 grame de drojdie proaspătă, o linguriță de zahăr, o lingură de cenușă și un litru de apă.Drojdia și zahărul se amestecă în puțină apă călduță pentru a se dizolva. Treptat, se adaugă și se amestecă cu restul de apă. Recipientul se lasă într-un loc ferit de soare, acoperit, pentru două-trei ore.
După ce ai respectat pașii anteriori, amestecă o parte de îngrășământ cu 5 părți de apă, iar apoi udă plantele din ghivece, potrivit cumsa.ro.
De asemenea, îngrășământul natural cu drojdie poate fi preparat atât cu drojdie proaspătă, cât și cu drojdie uscată.