Fie criza cât de rea, tot mai bine e în casa mea! E principiul de viață moștenit din tată în fiu în familiile de asistați social cu ștate vechi de pe la noi. În vreme ce unii se plâng că nu mai fac față scumpirilor și facturilor, alții nici nu se gândesc încă să coboare din pat și să meargă la muncă. Sunt leneșii de lux, relaxați și odihniți - pe care statul ii plătește să “stea”. “Drumul lenei” i-a dus astăzi pe reporterii “Asta-i România!” în Dolj, în Catanele - comună fruntașă a țării, care a numărat și numără încă cei mai mulți asistați social.
Criză, scumpiri, economie și de la o zi la alta- nevoie de bani și mai mulți! Sunt cuvintele de ordine în viața românului de rând sufocat de prețuri, facturi și grija zilei de mâine. Unii mai strâng cureaua, alții își mai iau un job, unii sunt mai cumpătați, alții se mai împrumută ca să treacă luna; și totuși, există și români relaxați.
Echipa “Asta-i România!” ajunge în Dolj, în comuna Catanele, locul unde munca e de ani buni, un fel de virus misterios și necruțător care îi transformă pe cei buni de muncă în asistați social. Nici măcar criza care bate la ușă nu a reușit să-i sperie și să-i dea jos din vârful patului pe cei care care îngroașă listele “amărâților” plătiți de stat.
E puțin trecut de ora prânzului și la birtul din sat deja e masa plină de sticle goale. E miezul zilei, când unii sunt sătui de muncă, iar alții deja obositi de stat, noroc cu telefoanele, care le mai taie din plictiseală.
Urmăriți un reportaj marca “Asta-i România!”, duminică, de la ora 14:30, la Kanal D!
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.