VIDEO | Elena Udrea a fost adusă în țară. A fost dusă la Penitenciarul Târgşor

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fost adusă joi în ţară. Joi seară, ea a ajuns la Penitenciarul Târgşor.

UPDATE

Elena Udrea a fost extrădată în România. Aceasta a intrat în țară pe la Vama Giurgiu și va fi preluată de polițiștii de la Penitenciarul Giurgiu.

Udrea va fi încarcerată la Penitenciarul Târgșor din localitatea Târgșorul Nou.

Va fi dusă la Penitenciarul Târgșorul Nou

Elena Udrea, va fi adusă în ţară joi, şi va fi închisă la Penitenciarul Târgşorul Nou. Acţiunea este coordonată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Aceasta va fi preluată de polițiștii de penitenciar și în prezent se poartă corespondențe pentru ca fostul ministru să fie adus în țară în cursul zilei de joi, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Citeste si: Udrea așteaptă după gratii, Oprescu în libertate

Lucian Bode, ministrul de interne, declarase anterior că procedurile de extrădare din Bulgaria a Elenei Udrea vor fi realizate până în 20 iunie, în condițiile în care acestea trebuie finalizate în cel mult 10 zile de la data deciziei definitive a instanței.

Citeste si: Ce o așteaptă pe Elena Udrea în penitenciar

„În urmă cu câteva ore, am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie.

În acest sens, se analizează un plan de preluare, locaţie, mod de deplasare şi aşa mai departe şi până în data de 20 iunie structurile statului român abilitate în acest sens vor proceda la preluarea şi transferul la o unitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a afirmat Bode.

CEDO a refuzat cererea de suspendare a mandatului european de arestare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a refuzat miercuri să suspende mandatul european de arestare pe numele Elenei Udrea.

Citeste si: VIDEO- BREAKING. Elena Udrea va fi extrădată în România

Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România.

De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.

Magistraţii europeni „au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii”, a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia.

Citeste si: Elena Udrea declarații de ultim moment despre plecarea ei din România: „Mă duceam în Grecia la medic ca să mai fac un copil”

Curtea de Apel de la Sofia a decis vineri ca fostul ministru al Turismului Elena Udrea, aflată în arest în Bulgaria, să fie adusă în România pentru a executa pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute. 

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri