VIDEO - Eleva de 16 ani care și-a înjunghiat colega din cauza unui băiat a fost plasată sub control judiciar
Adolescenta de 16 ani care a înjunghiat-o ieri cu un briceag pe o elevă de liceu din Capitală a fost plasata sub control judiciar pentru 60 de zile.
Fata de 16 ani a fost reținută, luni, după ce a înjunghiat o altă adolescentă. Ulterior, oamenii legii au stabilit plasarea sa sub control judiciar.
„Față de minora în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis, marți, Poliția București.
De la ce a pornit conflictul
Incidentul s-a petrecut într-o școală de pe strada Jiului, din cartierul Bucureștii Noi. Victima a fost înjunghiată în picior și a fost dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Din primele verificări, agresiunea a venit pe fondul unui discuții legate de un băiat.
Citeste si: VIDEO: O elevă de 15 ani a fost înjunghiată de o colegă, în București
„La data de 05.09.2022, polițiști din cadrul Poliției Capitalei-Secția 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înțepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeași vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1. ”, potrivit Poliției Capitalei.
Polițiștii continuă cercetările
Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, iar la scurt timp, a fost identificată și depistată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia poliției.
Citeste si: O copilă de 9 ani a ajuns în stare critică la spital după ce a fost lovită de o bicicletă
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Citeste si: Jaf în mijlocul munților din România. Un salvamontist german a fost prădat de hoți
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.