Enel pleacă din România, anul viitor. Compania vrea să vândă toate activele din țara noastră

Italienii de la Enel au anunțat că vor părăsi România în 2023 și-și vor concentra activitățile din Europa în jurul Italiei și Spaniei.

Compania a anunțat că ”activităţile din Europa se vor concentra în jurul Italiei şi Spaniei, cu vânzarea activelor din România”. 

Enel va părăsi România în anul 2023

Reprezentanții Enel au anunțat că activitățile din Europa se vor concentra în jurul Italiei și Spaniei. Dar nu sunt singurele modificări, grupul Enel a anunțat că se va retrage din Argentina și Peru.

Valoarea portofoliului de gaze din Spania se va cristaliza, iar în portofoliu vor fi adăugate noi zone geografice precum Australia sau Grecia.

Citește și: Ce poți să faci dacă facturile la energie electrică sau gaze s-au pierdut pe drum sau întârzie. ANRE a amendat șase furnizori principali

 

”Se aşteaptă ca activele din Ceará să fie vândute pentru a se concentra mai mult pe reţelele de distribuţie din mega-oraşe (Rio şi São Paulo).

Se va cristaliza, de asemenea, valoarea altor active regenerabile minore care nu sunt legate de baze de clienţi importante în aval”, arată Enel,  în actualizarea strategiei sale pentru perioada 2023-2025.

Enel urmărește să-și reducă datoria netă și să se axeze pe șase piețe principale

Compania estimează o reducere a datoriei, de 12 miliarde de euro pentru anul următor.

Citește și: VIDEO- Amenzi uriașe pentru furnizorii de energie pentru facturile emise cu întârziere

În România, Enel ocupă o treime din piaţa locală de distribuţie, în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud- inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea).

Enel a înregistrat în primul semestru al anului pierderi operaţionale de 115 milioane euro pe sectorul de retail din România şi de 51 milioane euro pentru activitatea locală de infrastructură şi reţele.

 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri