Gabriel Crețean, cameramanul preferat de Andreea Esca, a murit ucis de o boală care îl măcina de câțiva ani. Bărbatul suferise chiar și un transplant de ficat.
Vestea a căzut ca un trăsnet pentru multă lume mai ales că, în ultima perioadă, el fusese văzut prin televiziune, și nu părea că are probleme grave.
“Dumnezeu să te ierte, Gabi Creţean! Odihnă veşnică” este mesajul transmis public de Ovidiu Oanţă, unul dintre foştii colegi ai îndrăgitului cameraman.
Un alt apropiat a aşternut pe contul său de Facebook: “Offf, ce veste tristă… Dumnezeu să-l ierte pe Creţean Gabriel, unul dintre cei mai buni operatori de la Pro TV. Mai rar un asemenea om. O să-mi aduc aminte cu plăcere de miștourile tale… ?”.
Andreea Esca a postat și ea pe Facebook un mesaj emoționant: "Asa de trista sunt māi Gabi... De fapt, sincer, sunt devastata! Pentru ca nu stiu multi oameni care sa-si iubeasca profesia ca tine, care sa fie prieteni, ca tine, care sa isi traiasca viata din plin, ca tine, care sa vada mereu partea buna din orice, ca tine, care sa nu se supere
niciodata pe nimeni, ca tine, care sa danseze ca tine, care sa fie iubit de toata lumea.... ca tine! Iti multumesc pentru atat de multe pe care doar noi le stim si pentru cele impartasite milioanelor de telespectatori! Iti multumesc ca erai in @protv_romania cand am ajuns si eu si ca puteam vorbi despre orice, caci nu-i asa... tu intelegeai tot! Si aveai si ditamai simtul umorului! Hai, fa cadrul, ca nu mai pot sa vorbesc! Dumnezeu sa te odihneasca! 🖤"