Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 13 noiembrie 2024 Predicile și scrierile sale i-au adus titlul de "Gură de Aur"
Pe 13 noiembrie 2024, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii și un orator de excepție, recunoscut pentru contribuțiile sale la teologia creștină, pentru scrierile pline de înțelepciune și pentru reformele sale curajoase în viața bisericească. Născut la Antiohia între anii 344 și 354, Ioan a devenit un simbol al credinței puternice, dar și al luptei neobosite pentru moralitate și dreptate.
Viața Sfântului Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost botezat la vârsta de 20 de ani și a urmat studii de filozofie și retorică, fiind format sub îndrumarea unor maeștri precum Andragatiu și Libaniu. Ioan a fost hirotonit diacon în anul 381 de Arhiepiscopul Meletie și, ulterior, preot în 386 de Flavian, succesorul lui Meletie.
Predicile și scrierile sale, care i-au adus titlul de "Gură de Aur" datorită talentului său oratoric, au fost pline de învățăminte morale și îndemnuri la o viață creștină autentică, atrăgând respectul și admirația creștinilor din toate colțurile Imperiului Roman.
În anul 398, Sfântul Ioan a fost numit Patriarh al Constantinopolului. A folosit această poziție pentru a reforma preoțimea, care se afla într-o stare de declin moral și spiritual.
A promovat o viață simplă și a eliminat luxul excesiv din reședința episcopală, încurajând un trai modest și dedicat rugăciunii. Predicile sale critice la adresa corupției, a excesului de lux și a imoralității din societate i-au adus numeroși dușmani, printre care și pe împărăteasa Eudoxia și pe Patriarhul Teofil al Alexandriei.
Citește și: Când se merge la nași cu ploconul de Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului 2024?
Tensiunile cu împărăteasa Eudoxia au culminat cu convocarea unui sinod la Stejar, în anul 403, unde Ioan a fost acuzat pe nedrept și depus din funcție. A fost exilat în Bitinia, dar ulterior a fost rechemat în scaunul patriarhal. Totuși, curajul său de a critica din nou excesul și dezmățul din societate i-a atras din nou mânia împărătesei, ceea ce a dus la al doilea exil, de această dată în Armenia și apoi la Pityum, pe malul Mării Negre.
Citește și: Pe ce dată este Sfântul Stelian în 2024?
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost aduse în Constantinopol în 438, iar mai târziu, în 1204, au fost luate de cruciați și duse la Roma.
În 2004, Biserica Romano-Catolică a restituit aceste moaște Patriarhiei Ecumenice. În prezent, o părticică din moaștele Sfântului Ioan se află și în România, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.