EXCLUSIV - ”Alergăm împreună pentru viața lui Ionuț” - Eveniment caritabil pentru un tânăr care se luptă cu cancerul: ”Trebuie să urmeze un tratament în Israel sau în Franța”

Ionuț Mitrofan este un adolescent din Botoșani cu multe visuri și planuri de viitor. Momentan, trece printr-un moment de cumpănă, fiind diagnosticat cu o formă rară de cancer. Diagnosticul lui implică un tratament costisitor. Sâmbătă, va fi organizat un eveniment caritabil inedit ”Crosul Săvenilor”.

Crosul Săvenilor este un eveniment sportiv caritabil care are ca scop promovarea sportului ca vector social in zona oraşului Sāveni și strângerea de fonduri pentru Ionuț Mitrofan. Povestea lui i-a impresionat pe localnici. Tânărul a fost diagnosticat cu o forma agresivă de cancer.

”Va fi primul eveniment de acest fel din Săveni. Noi urmărim să adunăm întreaga comunitate în jurul acestei cauze. Este vorba despre Ionuț Mitrofan, un adolescent din satul Cristinești, județul Botoșani, care o formă rară de cancer.

Trebuie să urmeze un tratament în Israel sau în Franța, nu știm deocamdată.

Ionuț are o formă rară de cancer

Are nevoie de foarte mulți bani și noi ne-am gândit să ne facem datoria și să încercăm să adunăm cât putem, împreună cu comunitatea din Săveni, la acest cros. Vor fi implicați în jur de 40 de voluntari. Așteptăm cât mai multe persoane mâine să fie alături de voluntari și de acest copil”, a declarat, în exclusivitate pentru stirilekanald.ro,

Marius Pomîrleanu, președinte Asociația Arlechino Moldova.

Crosul Săvenilor - un eveniment caritabil

Crosul Săvenilor - un eveniment caritabil

(sursa foto: Facebook - Crosul Săvenilor)

Citește și: EXCLUSIV- ”Am pățit ceva”- Aplicația Ceasul bun ajută persoanele instituționalizate să raporteze un abuz. Miruna Muscan (Code for Romania): ”Scăpăm de procesul birocratic, cu dosare și cereri”

Mesajul mamei lui Ionuț: Își dorește să poată ajuta la rândul lui, după ce scapă de boală

"Greu de pus în puține cuvinte situația lui Ionuț, din prisma mamei... Știu doar că e un super- luptător! A înțeles de la început gravitatea bolii, a acceptat destul de greu faptul că trebuie să treacă prin asta și că e nevoit să-și amâne toate planurile ce și le făcuse... pentru vacanță, pentru anul terminal de liceu, dar a găsit totuși forța necasara să o facă!

Un mare merit în această reușita îl au cei care îi sunt aproape, de la prieteni, rude, până la toți cei care vor doar să ajute, prin orice mijloc este posibil!

Mama lui Ionuț a transmis un mesaj

Mama lui Ionuț a transmis un mesaj

(sursa foto: Facebook - Marius Pomirleanu)

Este vizibil copleșit de toate acțiunile făcute în beneficiul lui, și nu-și dorește decât ca, atunci când va fi scăpat de această încercare, să poată ajuta, la rândul lui, pe cei ce vor avea nevoie!”, este mesajul mamei tânărului.

Citește și: Crucea Roșie Română împlinește 146 de ani în slujba binelui

Ionuț are nevoie de ajutorul nostru

Ionuț are nevoie de ajutorul nostru

(sursa foto: Facebook - Marius Pomirleanu)

Cum putem ajuta?

Cei care doresc să facă o donație o pot face în conturile de mai jos deschise pe numele tatălui lui Ionuț:

RO23BTRLRONCRT00G2907502 (RON)

RO35BTRLEURCRT00G2907501 (EURO) deschise la Banca Transilvania pe numele Mitrofan Daniel. Codul SWIFT al băncii: BTRLRO22.

Cont revolut- 0744518227 (Daniel Mitrofan)

Cont Pay Pal- 0744518227(Daniel Mitrofan)


Autor

Este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A intrat în lumea presei în urmă cu aproape 20 de ani.

A lucrat pentru unele dintre cele mai importante posturi de știri din România. Din 2008, s-a specializat în jurnalismul online, realizând integrarea TV-online pentru mai multe site-uri.

În 2019, a răspuns unei noi provocări profesionale și a intrat în echipa stirilekanald.ro, produs pe care îl dezvoltă cu ajutorul unei echipe tinere și dinamice.

Este pasionat de călătorii și gastronomie.

Razvan Boboc este coordonatorul site-ului https://www.stirilekanald.ro

Îți Recomandăm Și...