VIDEO - Exerciții de mobilizare a rezerviștilor în Dolj și Vâlcea. Ce au transmis reprezentanți MAPN

VIDEO - Exerciții de mobilizare a rezerviștilor în Dolj și Vâlcea. Ce au transmis reprezentanți MAPN

S-a strigat adunarea sub arme în Oltenia în cadrul celui mai amplu exercițiu organizat în sudul țării în ultimii 11 ani. Au fost convocați 3 mii de militari rezerviști. Unii dintre ei n-au tras niciodată cu arma și zilele acestea au intrat prima dată în poligon. Oricum, oficialii Ministerului Apărării dau asigurări că manevrele nu au legătură cu războiul din Ucraina.

Mai mulți rezerviști ai Armatei Române din județele Dolj și Vâlcea au fost chemați în unități militare, pentru activități de pregătire și instruire de rutină.  Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizart că este vorba despre un exerciţiu de rutină. 

Ce au transmis reprezentanții MApN

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, exerciţiul de mobilizare MOBEX DJ-VL-22 pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare se desfăşoară în judeţele Dolj şi Vâlcea, în perioada 17-21 octombrie.

Citeste si: Percheziții de amploare la traficanții de droguri: 105 persoane, reţinute şi 24 plasate sub control judiciar

Oficialii din armată susțin că mobilizarea nu are legătură cu situația tensionată de la graniță. 

Citeste si: Scandal de proporții într-un liceu din Târgoviște! Jandarmii au intervenit după ce trei elevi s-au luat la bătaie în timpul orei

Ultimul exercițiu de mobilizare a avut loc în luna iunie, în Bihor și Sălaj.

Sunt agrenate și MAI, SRI ȘI STS

”Exerciţiul are caracter de rutină, activităţi similare fiind organizate în acest an şi în judeţele Bihor şi Sălaj, în luna iunie. Pe durata evenimentului de instruire, doar o parte din rezerviştii cuprinşi în planurile de mobilizare şi care au domiciliul pe teritoriul celor două judeţe vor fi chemaţi la unităţi militare pentru activităţi specifice de pregătire”,

a arătat MApN.

Citeste si: Un motociclist de 21 de ani a murit după ce a ajuns sub un autobuz

În antrenament sunt angrenate şi structuri din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Cetățenii români, bărbați și femei, care au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă sunt luați în evidență ca rezerviști.

Citeste si: O cantitate uriașă de petarde a fost confiscată din locuința unui bărbat

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri