Scandal de proporții într-un liceu din Târgoviște! Jandarmii au intervenit după ce trei elevi s-au luat la bătaie în timpul orei

Intervenție în forță a jandarmilor într-un liceu din Târgoviște, județul Dâmbovița! Oamenii legii au intervenit ca să despartă mai mulți elevi care s-au luat la bătaie în timpul orelor. Minorii s-au potolit abia la vederea forțelor de ordine.

Elevii Liceului Voievodul Mircea din Târgoviște, județul Dâmbovița au trăit joi, 20 octombrie 2022, un eveniment mai puțin obișnuit. Liniștea în sălile de curs a fost tulburată de o bătaie generală între elevi.

Totul a pornit de la un schimb de replici mai aprins. De aici, situația a degenerat iar elevii au ajuns să-și care pumnii unul altuia. Altercația a avut loc între trei elevi care se aflau în timpul orelor de practică.

Citeste si: Incident scandalos într-o școală din Vișeu de Sus. Un elev a fost bătut cu bestialitate chiar în curtea școlii

În momentul în care lucrurile au luat o întorsătură mai puțin obișnuită, agentul de pază al liceului din Târgoviște a solicitat intervenția jandarmilor care se aflau în patrulare în zona instituțiilor de învățământ din oraș.

Cei trei elevi s-au potolit abia la vederea forțelor de ordine

Având în vedere gravitatea aspectelor semnalate de agentul de pază, oamenii legii s-au deplasat de urgență în zona indicată și au intervenit pentru aplanarea unui conflict produs între cei trei elevi.

Citeste si: Veste bună pentru elevii din România! Guvernul le oferă cadouri celor care au luat nota maximă în acest an la examenele naționale

”Pe timpul verificărilor efectuate, a reieşit faptul că în urma unui schimb de replici, unul dintre elevi i-a agresat fizic pe alţi doi, lovindu-i cu pumnul în zona feţei. În altercaţia creată a mai intervenit un coleg al victimelor şi l-a lovit pe agresor. Jandarmii au întocmit acte de sesizare, care au fost înaintate Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru continuarea cercetărilor şi aplicarea măsurilor legale”, se precizează în mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa.

Siguranța tinerilor elevi reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria din județul Dâmbovița, instituție care are în responsabilitate 17 unități școlare. La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi, informează  jurnaliștii locali.

Citeste si: Cum a încercat o adolescentă să-și scoată copilul din țară: Polițiștii de frontieră au fost cei care l-au găsit pe micuț


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri