Trei persoane au murit, 21 au fost rănite, iar alte optau fost date dispărute în urma a două explozii de gaz de mină, miercuri, în mina de cărbune Pawlowka de la Pawlowice Slawskie (sud), anunţă compania minieră JSW, relatează AFP.
”Bilanţul tragic al exploziei de gaz de mină, metan, în Mina Pniówek, la Pawlowice, se ridică la trei morţi”, a anunţat într-un comunicat societatea JSW.
Potrivit autorităților ar fi avut loc două explozii
În urma a două explozii, ”21 de persoane au fost spitalizate. Nu ne aflăm în contact cu opt persoane care muncesc în subteran ”, a declarat anterior presei preşedintele JSW, Tomasz Cudny, citat de agenţia oficială poloneză de presă PAP.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis condoleanţe familiior minerilor.
Potrivit companiei, o primă explozie ar fi avut loc imediat după miezul nopţii de marţi spre miercuri, la o adâncime de 1.000 de metri.
Majoritatea minerilor au suferit arsuri
În total 42 de mineri se aflau la locul exploziei, iar majoritatea minerilor respectivi a suferit arsuri.
O a doua explozie a avut loc în cursul unei operaţiuni de salvare şi i-a atins pe salvatori.
Căutările au fost suspendate din cauza condiţiilor nefavorabile în subteran, a anunţat într-un comunicat JSW.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.