Floarea -reginei încă se mai găsește în Maramureș: Este protejată de lege

Floarea-reginei încă se mai găsește în Maramureș. Denumirea sa variază în funcție de regiune, fiind cunoscută și ca floarea-de-colț, steluță, floarea-doamnei sau albumiță.

Floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.), cunoscută și sub numele de floarea-de-colț, este una dintre cele mai spectaculoase plante montane din România. Această floare rară, care crește pe versanți abrupți și în zone stâncoase, este protejată de lege.

Caracteristicile unice ale florii de colț

Floarea-reginei este o plantă perenă, care atinge în țara noastră o înalțime de până la 20 cm, deși în alte regiuni ale lumii poate crește mult mai mare.

Este ușor de recunoscut datorită inflorescenței sale caracteristice, formată din mai multe mici flori minuscule, înconjurate de bractee alb-argintii, care dau impresia unei steluțe pufoase. Aceste peri catifelați nu doar încadrează armonios floarea, ci și ajută planta să se protejeze de temperaturile scăzute ale altitudinilor mari.

Perioada de înflorire este relativ scurtă, având loc între lunile iulie și august, când turiștii norocoși o pot admira în habitatele sale naturale.

Floarea de colț sau floarea reginei

Floarea de colț sau floarea reginei

(sursa foto: Profimedia)

Citește și: Acesta este lacul cu cea mai rece apă din Maramureș: Acolo se pot observa, dacă este liniște, familii de marmote

Floarea-reginei preferă terenurile calcaroase, pajiștile alpine și stâncile expuse soarelui. În România, aceasta crește în mai multe masive montane, inclusiv în Munții Maramureșului, Munții Rodnei, Munții Retezat, Munții Făgăraș și Bucegi.

Fiind o plantă rară și vulnerabilă, a fost declarată monument al naturii încă din anul 1933, fiind protejată prin lege.

Culegerea acesteia din sălbăticie este strict interzisă, iar cei care nu respectă această reglementare pot fi sancționați conform legislației în vigoare.

Un simbol al purități și rezistenței

Floarea-reginei nu este doar o comoară naturală a Carpaților, ci și un simbol cultural important. Numele său german, Edelweiß, care înseamnă "alb nobil", reflectă frumusețea sa unicat. În cultura românească, floarea-reginei este asociată cu puritatea, dragostea și curajul, fiind adesea menționată în legende și povești montane.

Citește și: „Diamantul” de Maramureș: Reflectă lumina și are aceeași claritate ca a celor mai căutate pietre prețioase. Unde se poate găsi?

Denumirea sa variază în funcție de regiune, fiind cunoscută și ca floarea-de-colț, steluță, floarea-doamnei sau albumiță.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...