Premierul Florin Cîţu a afirmat că va fi suspendată activitatea cluburilor care nu respectă legislaţia privind măsurile de prevenire şi combatare a pandemiei, iar dacă această situaţie nu va gestionată acum de toată lumea, atunci nu se va putea vorbi despre concerte la vară.
Cîţu a declarat luni că, în prima fază, activitatea cluburilor va fi suspendată două săptămâni.
“Domnul Bode a spus foarte clar, dacă nu va fi susţinut în Parlament avem pregătită o OUG prin care vom suspenda activitatea acelor cluburi care respectă legislaţia în vigoare.(...) Cei care nu respectă, propunerea este de a li se suspenda activitatea în prima fază pe două săptămâni, după aceea mai mult”, a
Citeste si: Florin Cîţu, despre introducerea certificatului de vaccinare: Creează o discriminare în societate
El a mai afirmat că dacă această situaţie nu este gestionată acum de toată lumea, nu vom putea vorbi despre concerte la vară.
“Dacă nu gestionăm această situaţie împreună, nu vom putea discuta despre concerte la vară. Deci, trebuie cu toţii să respectăm regulile şi restricţiile, acestea care sunt, sunt printre cele mai relaxate din Uniunea Europeană şi dacă le-am respecta nu am avea nicio problemă.
Cîţu, întrebat despre o eventuală carantinare a Bucureştiului
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că nu-şi doreşte să se ajungă la carantinarea municipiului Bucureşti, întrucât a vrut întotdeauna ca economia să rămână deschisă.
”Doar aşa putem să plătim costul pandemiei”, a afirmat premierul, precizând că decizia va fi luată după ce se vor asculta toate opiniile – atât ale specialiştilor, cât şi ale primarilor.
Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, luni, despre o eventuală carantinare a municipiului Bucureşti şi a afirmat: ”Am vrut să păstrăm economia deschisă pentru că doar aşa putem să plătim costul pandemiei, avem nevoie de economie deschisă. Am găsit anul trecut soluţii pentru a menţine economia deschisă. Personal, bineînţeles că-mi doresc să nu ajungem la o situaţie de caratinare. Ascult toate opiniile specialiştilor(...) decizia o luăm după aceea.
Citeste si: Florin Cîţu anunță când va fi aprobat bugetul pentru 2021
Vlad Voiculescu a precizat că nu exclude măsura carantinei în Bucureşti, în cazul în care rata de infectare depăşeşte 6 la mia de locuitori. Ministrul Sănătăţii a adăugat că trebuie revizuite criteriile pentru declararea carantinei.
De asemenea, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că, în cazul în care Bucureştiul ajunge la o rată a infectărilor de 6 la mia de locuitori, atunci nu vor mai putea fi făcute cursuri, potrivit ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii, fiind posibil să fie luată măsura carantinării zonale, atât în Capitală cât şi în localităţile limitrofe aflate deja în carantină, astfel încât „circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri”.
”Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere”, a afirmat prefectul.
El a adăugat că luni va exista o discuţie cu specialiştii în sănătate, DSP şi INSP.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.