
1 din 2 | Declarații făcute de Florin Cîțu.

2 din 2 | Politicianul Florin Cîțu.
Cîțu a declarat că se simte dezamăgit de numărul mic al cadrelor medicale vaccinate împotriva Sars-Cov-2. Politicianul a anunțat că este important ca România să poată ajunge la 2000 de paturi ATI.
Prim-ministrul Florin Cîţu se declară „dezamăgit” de numărul cadrelor medicale care s-au vaccinat anti-COVID. El a menționat că puterea exemplului este foarte importantă. De asemenea, în contextul evaluării situaţiei paturilor de ATI disponibile pentru pacienţii cu COVID-19, a precizat că este important ca România să ajungă la 2.000 astfel de paturi. Cîțu a făcut apel la personalul medical să accepte detaşările.
Ce a transmis Florin Cîțu
„Sunt dezamăgit de faptul că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate şi ar trebui să vedem ce facem cu aceasta. Este foarte important, pentru că de aici, puterea exemplului în această perioadă este foarte importantă”, a declarat premierul interimar Florin Cîţu sâmbătă după-amiază, la videoconferinţa cu prefecţii, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Oficialul a mărturisit că este foarte important ca România să poată ajunge la un număr de 2000 de paturi de terapie intensivă pentru pacienţii COVID. Pe de altă parte, premierul a făcut apel la personalul medical să accepte detaşările.
Politicianul Florin Cîțu.
Citeste si: Pensionarii din toată țara ies astăzi în stradă. Se cere demisia lui Florin Cîțu
„Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru domnul ministru Cseke, nici pentru domnul Arafat. Asta este situaţia în acest moment şi avem nevoie de toată lumea să se mobilizeze. Trecem printr-o situaţie dificilă şi este clar că trebuie să înţelegem cu toţii acest moment şi toţi trebuie să facem un sacrificiu. Vă înţeleg şi apreciem toate eforturile pe care le faceţi în această perioadă”, a
adăugat Florin Cîţu.Citeste si: Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîțu, prezentată azi în plenul Parlamentului
„Vreau să vă asigur că orice resurse aveţi nevoie în această perioadă, cereţi, doar spuneţi ce este nevoie! Ne vom mobiliza şi vom căuta să putem să facem faţă tuturor acestor probleme, dar trebuie să ne spuneţi exact ce aveţi nevoie” a
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că, la nivel national, cât şi la nivelul Municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.