Fost primar din Iași, adus în țară din Italia. Ionel Onofraş a fost condamnat pentru viol și era pe lista Most Wanted

Fost primar din Iași, adus în țară din Italia. Ionel Onofraş a fost condamnat pentru viol și era pe lista Most Wanted

(Sursa foto: Poliția Română)

Ionel Onofraş a fost primarul municipiului Iaşi, iar în prezent este condamnat la 19 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală.

În vârstă de 68 de ani, Ionel Onofraş a fost timp de două luni primarul municipiului Iaşi. Potrivit unor surse judiciare, ac esta a fost adus sâmbătă dimineața de Poliția Română din Italia, potrivit News.ro.

„La data de 15 august 2026, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 68 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional din categoria MOST WANTED. Acesta a fost condamnat la 19 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală”,
a anunțat sâmbătă dimineață Poliția Română.

Citește și: A dispărut de zile întregi! Femeia de 32 de ani este căutată de poliție

Ionel Onofraș a fost numit primar în Iași după Revoluția din 1989 și a ocupat funcția pentru doar două luni, până în februarie 1990. Bărbatul a fost prins pe 30 aprilie și adus din Italia pentru aplicarea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, potrivit Poliției Române.

No ad for you

„În cursul zilei de 30 aprilie 2026, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, în cooperare cu autorităţile italiene, a fost depistat şi arestat pe teritoriul Italiei, bărbatul de 68 de ani, din comuna Rediu, judeţul Iaşi, care era dat în urmărire internaţională (categoria Most Wanted)”, potrivit Poliției.

Ionel Onofraș a fost condamnat la aproape 20 de ani de închisoare în aprilie 2026. Fostul primar este acuzat că a agresat sexual patru fete minore. Acesta a invitat fetele în atelierul său sub pretextul unor ședințe foto de tip fotomodel, scrie presa locală.

Citește și: UPDATE VIDEO A început ceremonia de Ziua Marinei. Peste 3500 de militari și nave iau parte la exerciții. Ilie Bolojan, huiduit la Constanţa


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri
Parteneri