Fostul general SRI care a murit la 53 de ani. Dumitru Dumbravă a fost trimis în judecată alături de Florian Coldea

Fostul general SRI care a murit la 53 de ani. Dumitru Dumbravă a fost trimis în judecată alături de Florian Coldea

(Sursa foto: Captură video)

Dumitru Dumbravă a murit vineri, la vârsta de 53 de ani, la spitalul SRI. Soția lui a confirmat informația.

Dumitru Dumbravă a condus Direcția Juridică a SRI în timpul lui Florian Coldea. După retragerea acestuia din anul 2017, Dumbravă a devenit secretar general al SRI. În 2018 a trecut în rezervă, printr-un decret semnat de Klaus Iohannis. 

A fost trimis în judecată de DNA în iulie 2025, împreună cu Florian Coldea și avocatul Doru Trăilă, fiind acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii și spălare de bani.

Citește și: Scandal urmat de crimă la Murfatlar. Bărbatul a fost înjunghiat în piept de propria soție, care l-a lăsat să zacă în curte

Fostul general SRI a respins toate acuzațiile. Dumbravă a contestat modul în care probele au fost administrate de către procurorul de caz.

Nu a fost prima situație controversată în care s-a aflat Dumitru Dumbravă.

În anul 2018 a existat o problemă cu privire la teza sa de doctorat de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. În anul 2021, diploma a fost anulată de către Tribunalul București.

Cu zece ani în urmă, Dumbravă a devenit cunoscut de către public, după ce a spus în cadrul unui interviu că justiţia este un câmp tactic pentru SRI. Afirmația i-a adus critici la acea vreme.

„Fenomenul corupţiei, ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, a intrat relativ recent în portofoliul SRI. (…) Angajarea SRI în această luptă, până la urmă, de asanare morală a societăţii s-a făcut ca structură de suport a autorităţilor judiciare cu atribuţii în materie (…).Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze.

Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate”, a afirmat Dumbravă, în 2015, pentru juridice.ro.

Citește și: Vicepremierul care vrea să trimită asistații social la muncă. Tanczos Barna cere regândirea sistemului de acordare a ajutoarelor: „Nu au absolut niciun apetit pentru a veni și a munci”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri