Nicolae, nepotul regelui Mihai I al României, s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018, la Sinaia.
Fostul principe Nicolae şi soţia sa Alina de Roumanie au anunţat, într-un comunicat de presă, că vor deveni părinţi pentru a doua oară.
Ce de-al doilea copil este așteptat în primăvara anului 2022
„În ajunul sărbătoririi Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, vă împărtăşim bucuria că familia noastră va fi din nou binecuvântată. Cu multă emoţie şi fericire în suflet aşteptăm al doilea copil al nostru, care va veni pe lume în primăvara anului 2022. Ne bucurăm că bunul Dumnezeu, după Maria-Alexandra, ne îngăduie încă unul din nepreţuitele miracole ale vieţii!”, este mesajul celor doi.
Citeste si: Satul Regal de la Săvârșin îmbracă haine de sărbătoare. Copiii aprind luminile din bradul de Crăciun
Cei doi au împreună o fetiță
Nicolae, nepotul regelui Mihai I al României, s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018, la Sinaia.
Născut şi crescut în străinătate, prinţul Nicolae a ajuns prima oară în România în 1992, când avea şapte ani, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.
Citeste si: Regina Elisabeta a II-a a participat la primul eveniment după spitalizarea recentă
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.