Gelozia a fost cea care l-a ucis pe Robert. Un prieten de al lui l-a omorât cu sânge rece într-un apartament din Trieste
O familie de sârbi din Italia trece printr-o suferință cumplită după ce fiul lor în vârstă de 17 ani a fost găsit mort într-o clădire din Trieste. Băiatul a fost sugrumat de prietenul său marocan, iar tatăl victimei susține că un român ar fi fost complice la crimă.
Robert și Ali erau foarte buni prieteni. Robert s-a îndrăgostit fost iubită a lui Ali, ea de el și totul a dus la o tragedie fără margini.
Tragedia a avut loc în seara zilei de vineri, 7 ianuarie, când Ali, un italian în vârstă de 21 de ani, fiul unui marocan, l-a așteptat pe Robert la intrarea în clădirea unde fosta lui iubită locuia de câteva zile.
Conform publicației Corriere Della Sera, intenția ucigașului a fost să-l învețe lecție serioasă prietenului sârb. Nu a vrut să-l omoare, însă în timpul confruntării dintre cei doi, Ali și-a pierdut controlul și l-a strâns pe Robert. Băiatul de 17 ani a fost apoi abandonat fără viață în subsolul acelei clădiri, nu departe de gara Trieste. O zi întreagă, nimeni nu a observat nimic.
Descoperirea macabră a fost făcută sâmbătă seară, după ce mama sa Daniela lansase un apel pe Facebook: ,,Suntem îngrijorați, Robert a dispărut de ieri, dacă știe cineva ceva să ne scrie".
Citeste si: Trei tineri din Brașov s-au lăudat că au ucis un om pe TikTok: ,,V-am executat"
Criminalul și-a mărturisit faptele
În urma cercetărilor anchetatorilor italieni, pornite sâmbătă după-amiază, polițiștii au reușit să îl identifice pe presupusului autor al crimei. În timpul audierilor, tânărul în vârstă de 21 de ani a mărturisit că a comis crima, fiind arestat și dus la închisoare.
Luni, Parchetul va deschide oficial dosarul de cercetare prealabilă, înregistrând infracțiunea de ucidere voluntară.
Citeste si: Mamă și fiică, găsite moarte în propria locuință din Bihor
Tatăl victimei susține că acesta a fost prins într-o ambuscadă
Peter Trajkovich, tatăl victimei, a dezvăluit pentru ANSA că fiul lui a fost prins într-o ambuscandă și că un român ar fi fost complice la crimă.
,,Fiul meu a fost victima unei ambuscade. Robert avea o întâlnire cu iubita lui într-o unitate de cazare. Fostul iubit al fetei, de origini marocane, era gelos. Știa că fiul meu va veni acolo, s-a dus, l-a așteptat și l-a sugrumat. Cu el era și un român", a declarat în lacrimi bărbatul.
Robert avea 17 ani, iar acasă îl așteptau părinții săi de origine sârbă și cei trei frați.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.