Grupare de traficanţi de droguri din Bucureşti şi Ilfov, destructurată. Indivizii organizau petreceri la care se consumau droguri

Poliţiştii şi procurorii au destructurat o reţea de traficanţi de droguri care acţionau în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, iar 11 persoane au fost arestate preventiv.

Author: Georgiana Balaban vineri 26 mai 2023 , 20:28

droguri

Descindere DIICOT în București și Ilfov.

[Sursa foto: Arhivă]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

„La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a 14 persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic intern de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare, fără

drept, de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive”, anunţă, vineri, Poliţia Română şi DIICOT.

Citește și: Bărbat arestat preventiv după ce a falsificat permise de conducere şi atestate profesionale

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2021 – mai 2023, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive, care ar fi acţionat în municipiul Bucureşti şi județul Ilfov până la data de 24 mai.

„Activitatea de vânzare a drogurilor ar fi fost desfăşurată atât stradal, cât şi la anumite locaţii, ocupate abuziv de grupul infracţional organizat. În cadrul locațiilor utilizate de membrii grupului infracţional organizat, ar fi fost organizate diferite petreceri, la care erau invitate persoane care practicau prostituția şi care consumau astfel de substanțe,

acestea devenind cunoscute pentru maniera facilă în care se realiza vânzarea de droguri şi substanțe (acestea fiind livrate la geamul autoturismelor conduse de consumatori)”, au mai transmis anchetatorii.

Ce spun oamenii legii

În urma perchezițiilor efectuate, au fost indisponibilizate 3,2 kilograme de alpha-PHiP, 20 de grame de cocaină, un litru de GBL şi 20 de comprimate de MDMA (ecstasy), precum şi 160.300 de lei, 26.720 de euro şi 20 de lire sterline, dispozitive de mărunţire şi porţionare a drogurilor, două pistoale, un cuţit de mari dimensiuni, precum şi înscrisuri de interes în cauză.

Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament

Citeste si: „Din păcate” Ce a spus mama lui Smiley despre Gina Pistol, chiar în ziua nunții! Puțini știau- wowbiz.ro

Citește și: Persoane arestate după ce au fost acuzate de trafic de droguri de mare risc şi de faptul că împrumutau bani cu camătă la dobânzi de până la sută la sută

De asemenea, în urma activităților au fost indisponibilizate 2 autoturisme de lux, 29 de ceasuri şi 80 de grame de bijuterii.

Totodată, în una dintre locațiile percheziționate au fost identificați mai mulţi consumatori şi o persoană urmărită general.

Joi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 14 bănuiţi, cetăţeni români.

Citește și: Un șofer care consumase substanțe psihoactive a murit la spital

Citeste si: „L-am iubit foarte mult, cu toată umilința pe care mi-a dat-o.” Vica Blochina a spus adevărul despre relația pe care a avut-o cu Victor Pițurcă- kfetele.ro

Citeste si: O nouă victorie pentru David Popovici! „Sunt foarte mulţumit de rezultat”. Ce note a obținut sportivul la examenul de Bacalaureat?- radioimpuls.ro

„În cursul zilei de astăzi, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a 15 bănuiţi (14 în stare de reţinere şi unul în lipsă). Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a 11 persoane, arestul la domiciliu faţă de două, control judiciar faţă de o persoană bănuită şi disjungerea cauzei faţă de bănuitul propus în lipsă”, a mai precizat Poliţia Română.

Citește și: „Mă învinovățesc în mod constant”. Cum i-a permis o femeie iubitului să îi ia viața fiicei sale. Pedeapsa pe care mama din Marea Britanie a primit-o


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si