Mai mulţi locuitori din Hostomel au fost găsiţi în Bucha
Aproximativ 400 de locuitori din suburbia Hostomel a capitalei Kiev sunt daţi dispăruţi după 35 de zile de ocupaţie rusă, a declarat şeful administraţiei militare locale.
Șeful administraţiei militare locale, Taras Dumenko, a declarat că autorităţile inspectează în prezent subsolurile din zonă, în declaraţii pentru un post de radio local menţionate de Ukraîinska Pravda marţi seara.
Citeste si: Orașul ucrainean Borodynka a fost complet distrus de armata rusă
Au dispărut fără urmă soţul şi fiul unui medic local care au fost răpiţi în urmă cu 12 zile, iar cadavrele unor persoane despre care se ştie că au fost ucise, de asemenea, nu pot fi găsite, a spus acesta, potrivit agenției dpa.
Unii locuitori din Hostomel, găsiţi morți în Bucha
În urmă cu câteva zile, trupele ucrainene au reluat controlul asupra suburbiilor Hostomel, Bucea şi Irpin.
Mai mulţi locuitori din Hostomel au fost găsiţi în Bucha, o altă suburbie a Kievului. Descoperirea cadavrelor civile de la Bucea a stârnit indignare la nivel internaţional la sfârşitul săptămânii.
Localitatea Hostomel se află la nord-vest de capitala Kiev, în apropierea unui aerodrom, potrivit Agerpres.
Atrocităţile din Bucha ar putea fi doar "vârful aisbergului"
Casa Albă a avertizat că atrocităţile din Bucha ar putea fi doar "vârful aisbergului" în războiul de agresiune al Rusiei.
Forţele ruse "probabil să fi comis atrocităţi" în părţi ale Ucrainei care nu pot fi încă accesate, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Citeste si: Un șofer a intrat cu mașina în Ambasada Rusiei din Capitală. Autoturismul a luat foc, șoferul a murit ars
"Ceea ce am prezis s-a întâmplat, din păcate, şi am văzut doar vârful aisbergului ca urmare a locurilor la care am avut acces. Nu am avut acces la o mare parte a ţării în care este probabil să se fi comis atrocităţi".