This browser does not support the video element.
Premierul Ilie Bolojan a făcut un apel public către populație și la consumatorii industriali, cărora le-a recomandat să reducă voluntar consumul de energie, în special în intervalul 20:00-23:00, după ce reactoarele de laCernavodă au fost oprite din cauza secetei.
Al doilea reactor rămâne în funcțiune
Potrivit ultimelor informații transmise de Nuclearelectrica, Reactorul 2 de la Cernavodă va rămâne în funcțiune. Oprirea controlată, programată inițial pentru 29 sau 30 iulie, a fost amânată, dar compania avertizează că nu poate estima cât timp reactorul va mai putea funcționa în condiții de siguranță.
„CNE Cernavodă a decis amânarea opririi accidentale a U2 (Unitatea 2 a Centralei Nucleare). Durata menținerii în funcțiune, în condiții de siguranță, nu poate fi apreciată”, preciza, în această dimineață, site-ul operatorului național.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă este deja oprită și se află în stare sigură de pe 27 iulie 2026, potrivit unui comunicat publicat de companie.
Cele două reactoare de la Cernavodă, care generau împreună aproximativ 1.300
În aceste condiții, premierul îi îndeamnă pe cetățeni să reducă condumul de energie în intervalul orar 20-23.
"Pentru a putea funcționa, centrala de la Cernavodă are nevoie de cantități de apă care sunt absorbite din bazinul care colectează apă din Dunăre prin niște pompe.
Astăzi echipa tehnică a luat această decizie. Începând de mâine (n.r. joi) vom mai pierde aproximativ 600-650 de MW.
Zona de importuri critică este în perioada de seară, între orele 20-23. În această perioadă, România și astăzi importă. Din 7.000 de MW am importat cam 1.700 de MW seara. Vom fi nevoiți să importăm o cantitate ceva mai mare. Nu există probleme legate de importuri acum, dar în perioada următoare pot exista astfel de probleme. Seceta afectează și alte centrale și cel puțin un grup din Ungaria a fost și el deconectat. Și acolo există necesitatea de a importa din altă parte", a declarat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan, apel de urgență către populație și la consumatorii industriali
Premierul a explicat că sistemul energetic național funcționează în condiții normale pe parcursul zilei, datorită aportului producției din surse regenerabile și a capacităților de stocare dezvoltate treptat.
„În rest nu sunt niciun fel de probleme în cursul zilei pentru că avem o producție importantă pe componenta de fotovoltaic, de eolian și treptat s-a dezvoltat și stocarea”, a declarat premierul.
Totuși, pentru a preveni agravarea situației, premierul a cerut populației și consumatorilor industriali să reducă consumul de energie între 20-23, atunci când există deficit de energie. Situația critică ar putea să dureze o săptămână sau două.
"Apelul meu este să aibă în vedere posibilitatea unei reduceri voluntare a consumului de energie, de a avea grijă cât consumă în orele de seară, de la 20:00-23:00, atunci când avem deficit de energie. Acum vedem ce înseamnă să nu fi făcut investiții în această zonă de energie care să ne creeze rezerve de capacitate. O astfel de secetă nu a mai fost de mulți ani și deci afectează puternic nivelul Dunării", a spus Ilie Bolojan la Digi24.
Potrivit ministerului Energiei, oprirea celor două reactoare ale centralei nu va afecta alimentarea cu energie electrică a gospodăriilor și a agenților economici.
„Necesarul de consum va fi acoperit integral prin mobilizarea altor capacități de producție din țară și, dacă va fi cazul, prin importuri. Alimentarea populației este prioritatea noastră”, a transmis ministerul.