Imagini incredibile filmate la o zi de vizită în închisoarea în care se află Elena Udrea în Costa Rica! UIte în ce condiţii mizere trebuie să aştepte Adrian Alexandrov ca să-şi vadă logodnica VIDEO

Închisoarea El Buen Pastor din San Jose (Costa Rica) are parte de nişte condiţii mizerabile pentru deţinuţi, dar şi pentru vizitatorii condamnaţilor.

Author: Petru Luca joi 08 noiembrie 2018 , 08:11

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Închisă în penitenciarul pentru femei El Buen Pastor din San Jose (Costa Rica), Elena Udrea a preferat ca fetiţa ei să fie crescută în libertate de logodnicul Adrian Alexandrov şi de mama ei, Maria. În ciuda condiţiilor extrem de grele din închisoare, fostul ministru al turismului speră ca în curând să fie eliberată, măcar pentru o perioadă, deşi statul român a făcut deja demersurile necesare extrădării Elenei Udrea, condamnată definitiv în ţară

în dosarul ”Gala Bute”.

Pe lângă greutăţile din incintă (aglomeraţia din celule, mizeria, mâncarea proastă şi colege periculoase), problemele sunt şi pentru vizitatorii deţinuţilor. Într-o filmare făcută acum ceva timp se observă în ce condiţii mizerabile trebuie să aştepte, într-o zi de vizită, lumea sosită la El Buen Pastor. Mormane de gunoaie sau şobolani, de asta trebuie să se ferească şi astăzi Adrian Alexandrov, de exemplu, atunci când îşi vizitează iubita aflată în detenţie.  


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Au apărut primele imagini cu părinții lui Ion Șmecherul! Sunt foarte îndurerați după... Au apărut primele imagini cu părinții lui Ion Șmecherul! Sunt foarte îndurerați după pierderea fiului lor
spotmedia.ro
Un robot e atât de expresiv încât sperie o lume întreagă. Și Elon Musk este impresionat Un robot e atât de expresiv încât sperie o lume întreagă. Și Elon Musk este impresionat
spotmedia.ro
A fost descoperită o exoplanetă extremă, din multe puncte de vedere. Din păcate, e... A fost descoperită o exoplanetă extremă, din multe puncte de vedere. Din păcate, e sortită pieirii
b1.ro
Irinei Tănase i-ar fi teamă de Liviu Dragnea. Blonda și amantul îl porecleau... Irinei Tănase i-ar fi teamă de Liviu Dragnea. Blonda și amantul îl porecleau „Mustăciosul” pe fostul șef PSD
infoactual.ro
Previziunile lui Nostradamus îngrozesc. Anul în care începe Al Treilea Război Mondial Previziunile lui Nostradamus îngrozesc. Anul în care începe Al Treilea Război Mondial
infoactual.ro
Urmează 13 ani cruciali. Carmen Harra: În calendarul mayaş se spune că e sfârşitul lumii Urmează 13 ani cruciali. Carmen Harra: În calendarul mayaş se spune că e sfârşitul lumii
evz.ro
Infidela Mihaela Rădulescu a fost prinsă în pat cu dansatorul Laurențiu. Ce va face... Infidela Mihaela Rădulescu a fost prinsă în pat cu dansatorul Laurențiu. Ce va face Felix Baumgartner acum?
doctorulzilei.ro
Emilian Popovici, primele studii despre Omicron. „Are interesul de a se replica cât mai... Emilian Popovici, primele studii despre Omicron. „Are interesul de a se replica cât mai mult, și de a omorî cât mai puțin”
romaniatv.net
Irinuca a lui Dragnea şi-a şters contul de Instagram. Anunţ de ultimă oră despre... Irinuca a lui Dragnea şi-a şters contul de Instagram. Anunţ de ultimă oră despre despărţire
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si