1 din 2 | Imbecila, cretina, taranca, hahalera, cutra, dobitoaca, tampita, idioata, indolenta, proasta, vaca. Continua dezvaluirile campioanei Maria Olaru despre antrenorii Bitang si Bellu
2 din 2 | Imbecila, cretina, taranca, hahalera, cutra, dobitoaca, tampita, idioata, indolenta, proasta, vaca. Continua dezvaluirile campioanei Maria Olaru despre antrenorii Bitang si Bellu
Gazeta Sporturilor continuă seria de dezvaluiri din viaţa campioanei mondiale, Maria Olaru, publicate în cartea autobiografică "Preţul aurului. Sinceritate incomodă", care se va lansa pe 4 iunie la BOOKFEST.
Maria Olaru isi lanseaza cartea sambata, de la ora 13:30, la pavilionul expozitional Romexpo. Pana atunci, Gazeta Sporturilor publica in continuare dezvaluiri din viata campioanei de la lotul national de gimnastica. Maria Olaru povesteste care era atmosfera de la lot si la ce tratamente erau supuse gimnastele de catre Octavian Bellu si Mariana Bitang.
" Aşa cum am mai precizat, rulajul de gimnaste perindate pe la lot era extrem de mare.
Miercuri, pe 19 ianuarie 1994, eram încă la lot. Am plecat la sală. M‑am încălzit: am început cu bârna, am mers destul de binişor. La sol, nu prea. A ţipat d‑l Forminte la mine.
La început de sol m‑a întrebat dacă am vreo problemă, i‑am zis călcâiul şi pulpa, a zis că îmi trece.
La paralele am mers prost, a ţipat iar la mine Forminte, însă nu am ce să fac, asta e viaţa. La forţă mi‑a venit să plâng, dar nu am plâns. Mi‑a tras o palmă d‑l Bellu şi a început să mă doară maxilarul", scrie Maria.
Pentru încurajare şi cuvenita educaţie, ne alinta cu adjective duios‑materne, precum «frumoaselor», «deşteptele mele dragi», «prinţeselor». Doar că nu ştiu ce alchimie a sălii le metamorfoza.
La singular, obişnuitele complimente apreciative precum «deşteaptă», «talentată», «graţioasă» ajungeau, după acelaşi mecanism fantastic al sălii, descins parcă din Twin Peaks, să‑mi sune ca «dobitoacă», «tâmpită», «idioată», «indolentă», «proastă».
Repertoriul reflectat şi amplificat de pereţii sălii mai conţinea formula magică: «vaci medaliate», cu variantele mai scurte «vită» sau (ca să nu se simtă vreuna dintre noi discriminată!) «vite». Le repet, ca să nu zboare cumva din memoria cititorului, căci din a mea nu există nicio şansă. Din păcate...".
Citeste mai mult aici