In lant sau legat cu funia ca un caine. Asa a trait 9 ani un baietel din Botosani
Un bunic in varsta de 60 de ani din judetul Botosani urmeaza sa fie judecat pentru rele tratamente aplicate minorului si lipsire de libertate in mod ilegal, dupa ce ani in sir si-a tinut nepotelul legat cu lantul sau cu funia, pentru "a-l disciplina".
Conditiile inumane in care era crescut baieteleul de 9 ani au fost descoperite abia in toamna lui 2015, cand asistentii maternali au fost sesizati de catre vecini ca bunicul Gheorghe S., caruia i se incredintase custodia micutului, il tine pe acesta legat cu lantul de pat, relateaza Stiri Botosani.
Ancheta declansata a aratat ca barbatul de 60 de ani, divortat de bunica nepotului, o avea in grija si pe mama lui atunci cand l-a primit pe copilul abandonat de mama.
Asa se face ca pustiul a devenit mult prea obraznic pentru a mai putea fi stapanit, incepand sa fuga de acasa si sa comita mici furturi pentru care nu a putut fi pedepsit din cauza varstei fragede.
In prezent, copilul beneficiaza de suport de specialitate, in timp ce bunicul asteapta sa ajunga in fata judecatorilor pentru a raspunde acuzatiilor procurorilor de rele tratamente aplicate minorului si lipsire de libertate in mod ilegal.