În plin scandal al otrăvirii de către ruşi, oligarhul Roman Abramovici şi-a făcut apariţia la negocierile din această dimineaţă de la Istanbul
Afaceristul nu a dat niciun semn că ar fi suferit în urma unei otrăviri, a zâmbit şi a ascultat cu atenţie desfăşurarea negocierilor dintre ruşi şi ucraineni.
Acestea sunt primele imagini cu oligarhul rus după zvonurile că ar fi fost otrăvit la Kiev, în timpul unor negocieri secrete ce ar fi avut loc la începutul acestei luni. Extrem de degajat, Abramovici a fost fotografiat în preajma preşedintelui Turciei, gazda acestei întâlniri. Nu părea deloc afectat de vreo suferinţă fizică.
Primele imagini cu Roman Abramovici după otrăvire
În data de 3 martie, purtătorul de cuvânt al lui Abramovici a confirmat faptul că acesta ar fi fost otrăvit după ce a mâncat ciocolată la negocierile din capitala Ucrainei. Ulterior, despre rus s-ar fi auzit că ar fi rămas fără vedere timp de câteva ore şi ar fi avut probleme dermatologice.
Cu toate acestea, el a plecat către Polonia, de unde ar fi zburat către Istanbul pentru tratament. 9 zile mai târziu, el a fost văzut într-un aeroport din Tel Aviv, iar apoi ar fi ajuns la Moscova.
Ministrul ucrainean de externe a atenţionat participanţii de astăzi să nu se atingă de nimic
Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe: „I-am sfătuit pe cei care merg la negocieri cu Rusia să nu bea sau să mănânce ceva şi, preferabil, să evite să atingă suprafeţele.”
De altfel, la Istanbul, cele două delegaţii nici nu şi-au mai dat mâna. Oficialii ruşi au respins acuzaţiile de otrăvire şi au pus totul pe seama unui război informaţional.
Citeste si: Rusia pregătește atacuri cu rachete din Marea Neagră
Ruşii au confirmat, însă, faptul că Abramovici are rol de mediator la întâlnirea de pe malul Bosforului, care a avut loc în celebrul palat folosit şi de Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, vechi de peste un secol şi jumătate.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.