Încă două victime ale masacrului de la Bascov, conduse sâmbătă pe ultimul drum. Oamenii și-au luat adio de la Silvia și mama ei
Silvia, nepoata în vârstă de 5 ani a criminalului de la Bascov , împreună cu mama fetiței, vor fi conduse sâmbătă, 13 august pe ultimul drum. Cele două victime ale masacrului vor fi înmormântate în Piteşti de singurul supraviețuitor al familiei. Cât timp oamenii își iau adio de la sufletele nevinovate, informaţii şocante din anchetă iest la iveală. Criminalul îşi pregătea atacul de 26 de ani. Jurnalul acestuia nu a fost studiat încă în detaliu de procurori, dar urmează să fie desigiliat şi citit.
Vineri, 12 august 2022, au curs râuri de lacrimi pentru părinții și fratelui criminalului de la Bascov. Rând pe rând trupurile lor neînsuflețite au fost înhumate. La slujba de înmormântare au participat atât apropiați ai familiei care a fost cutremurată de crima odioasă, cât și mai mulți oameni din localitatea zdruncinată de vestea macabră.
Citeste si: Trei dintre victimele crimei din Bascov au fost înmormântate vineri. Criminalul a fost mutat la spital
Cel care s-a ocupat de procedura de înmormântare este singurul supraviețuitor al familiei, cumnatul criminalului de la Bascov, cel care i-a și găsit pe cei cinci membrii ai familiei sale fără suflare.
Sora și nepoata în vârstă de 5 ani ale criminalului din Bascov vor fi conduse sâmbătă, 13 august 2022, pe ultimul drum în Pitești.
Detalii șocante din anchetă ies la iveală. De cât timp se pregătea bărbatul pentru a comite crima
În timp ce victimele masacrului de la Bascov sunt conduse rând pe rând pe ultimul drum, ies la iveală detalii șocante din jurnalul principalului suspect. Bărbatul și-ar fi pregătit atacul încă de acum 26 de ani.
Pentru un moment, această probă se află în posesia procurorului de caz, dar nu a fost încă analizată. La una dintre aceste audieri, acest jurnal va fi desigilat, iar bărbatul va fi întrebat dacă îi aparține, dacă le recunoaște ca fiind înscrisurile lui.
Criminalul din Bascov se află sub supraveghere medicală la Spitalul Penitenciar din Mioveni și urmează să fie supus unei noi expertize psihiatrice.
Dacă se va dovedi că a avut discernământ în momentul comiterii celor 5 crime, el ar putea fi tras legal la răspundere.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.