Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de materiale textile şi mase plastice din municipiul Iaşi
Un incendiu a izbucnit, marţi, la un depozit de materiale textile şi mase plastice din municipiul Iaşi, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. S-a trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens care se degajă.
Un incendiu a izbucnit, marţi, la un depozit cu materiale textile şi mase plastice din municipiul Iaşi, iar focul s-a propagat şi la acoperişul unei case învecinate.
”Suprafaţa afectată este de aproximativ 250 mp”, a transmis Inspectoratul Genrral pentru Situaţii de Urgenţă.
Pentru lichidarea incendiului acţionează 5 maşini de stingere şi 1 autoscară. Totodată, pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor, la locul evenimentului se află şi 1 ambulanţă SMURD.
”Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia persoanelor din proximitatea, a fost transmis mesaj prin sistemul RO-ALERT”, a mai precizat IGSU.
Populaţia este sfătuită să evite zona şi să lase libere căilede acces pentru maşinile de intervenţie.
”Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi, inclusiv a celor care presupun evacuarea din zona expusă, restricţii rutiere sau rute ocolitoare. Luaţi măsuri de autoprotecţie. Închideţi uşile şi ferestrele, astupaţi gurile de aerisire”, au transmis autorităţile.
Citeste si: Ministerul Sănătăţii: Măsurarea temperaturii la intrarea într-un spaţiu închis este obligatorie