VIDEO |Explozie puternică într-un bloc de locuințe din Timiș. O persoană a suferit arsuri pe jumătate din corp

Incendiu puternic într-un bloc din localitatea Nădrag.

(Sursa foto: ISU)

O explozie urmată de incendiu la un bloc de locuinţe din localitatea Nădrag a făcut ravagii. O persoană a suferit arsuri, fiind în stare gravă. Victima are arsuri pe jumătate din corp.

„În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112 din data de 16.02.2023, ora 14:15 am fost solicitați să intervenim în urma producerii unei explozii, urmată de incendiu, la un apartament situat la etajul IV al unui bloc, din comuna Nădrag.

La locul evenimentului s-au deplasat 12 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj cu o  autospecială de primă intervenție și comandă, o autospeciala de stingere, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțime și o ambulanța SMURD.
In sprijin intervine și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nădrag.
La sosirea echipajelor a fost identificată o victimă, de sex masculin, semi-conștientă, cu arsuri pe corp. Acesta va fi preluată de către elicopterul SMURD și transportată la spital.

17 persoane s-au autoevacuat, iar alte 2 persoane au fost evacuate de către pompieri.”, au transmis reprezentanții ISU.

Victima este un bărbat de aproximativ 30 de ani, care a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corporală, fiind preluat şi transportat către elicopterul SMURD.

Doar două persoane au fost evacuate din imobil.

Citește și: Incendiu cumplit în Turcia, în urma cutremurelor de luni și marți

„Explozie la un bloc de locuinţe, în localitatea Nădrag, jud. TIMIŞ, o persoană în stare gravă, cu arsuri”, a transmis, joi, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.

Sursa citată a precizat că intervine elicopterul SMURD de la Caransebeş, împreună cu pompierii de la ISU Timiş, misiunea fiind în dinamică.

Citește și: A fost reținută mama celor trei copii care au murit arși de vii, în București. Femeia era plecată de acasă când a avut loc tragedia


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri