Incendiu violent la o biserică din Timiș: 35 de copii și 4 profesori, evacuați

Incendiu la o biserică din Timiș

(Sursa foto: ISU Timiș)

Incendiu la o anexă a unei biserici din Dudeștii Noi, județul Timiș.

Momente de panică pentru zeci de copii și cadre didactice din comuna Dudeștii Noi, județul Timiș. Un incendiu a izbucnit într-o anexă a unei biserici utilizată în scop didactic, punând în pericol persoanele aflate în interior.

Incendiu violent la o biserică din Timiș

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, incidentul a avut loc în jurul orei 16:15. La momentul izbucnirii flăcărilor, în clădire se aflau 35 de copii și patru cadre didactice. Din fericire, toți s-au autoevacuat în siguranță înainte ca incendiul să se extindă. La fața locului au ajuns imediat echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, cu patru autospeciale de stingere, precum și două ambulanțe SAJ. În sprijin a fost mobilizat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

„Astăzi, în jurul orei 16:15, am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o anexă în comuna Dudeștii Noi.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara cu 4 autospeciale de stingere, precum și 2 ambulanțe SAJ. În sprijin a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Incendiul se manifestă la o anexă din curtea unei biserici, utilizată în scop didactic.”, a transmis ISU Timiș.

Flăcările au cuprins aproximativ 80 de metri pătrați, afectând clădirea și acoperișul anexei.

No ad for you
„S-au autoevacuat în siguranță 35 de copii și 4 cadre didactice. Incendiul se manifestă pe aproximativ 80 mp (clădire și acoperiș). Incendiul a fost lichidat. Se acționează pentru înlăturarea tuturor efectelor negative și identificarea focarelor ascunse”, a mai precizat ISU Timiș.

Citește și: VIDEO Incendiu la Grădina Zoologică din Capitală. Ard aproximativ 2000 de metri pătraţi. Pompierii intervin de urgență


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri