Incredibil! Cât a putut un turist să plătească pentru o cafea în Budapesta

Incredibil! Cât a putut un turist să plătească pentru o cafea în Budapesta

(Sursa foto: istock.com)

Un neamț a plătit 210.000 de forinţi, adică aproximativ 600 de euro, după ce a băut o cafea într-un local din Budapesta. Patroana localului, dar și fiul ei, au fost reținuți și se vor prezenta în fața unui magistrat după ce chelnerii localului au fost prinși de autorități solicitând achitarea notei de plată exorbitante.

Potrivit polițiștilor, turistul german a povestit că angajații localului i-au servit băuturi pe care acesta nu le comandase. În momentul în care bărbatul a refuzat să achite nota de plată colosală, ospătarii au amenințat că vor apea autoritățile.

Citeste si: Tragedia unei tinere mame din Marea Britanie. La 27 de ani a aflat că mai are doar doi ani de trăit: ,,Am ştiut că ceva nu era bine”

600 de euro i-au fost ceruți bărbatului la plecarea din restaurant

În mod repetat, pe forumurile pentru turiști, au apărut plângeri refitoare la escrocarea turiștilor în Budapesta prin exact aceași metodă.

Autoritățile au deschis o anchetă în cazul restaurantului de mai mult timp, de această dată, reușind să îi prindă în flagrant pe făptași. Totodată, proprietarii localului dețineau alte două restaurante în Budapesta, în zone populate des de turiști.

Citeste si: Poveste tragi-comică pentru un român stabilit în Italia. A mers la prostituate, acolo unde a dat chiar peste soția sa


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri