Întâmpinarea Domnului 2026: Ce semnificație are această sărbătoare și de ce este numită și Ziua Ursului

Întâmpinarea Domnului 2026: află ce semnificație are această sărbătoare și de ce este numită și Ziua Ursului

Întâmpinarea Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinătății, prăznuită în fiecare an la 2 februarie, la 40 de zile de la Nașterea lui Hristos.

Semnificația biblică a sărbătorii

Potrivit rânduielilor Legii Vechiului Testament, orice întâi născut de parte bărbătească trebuia adus la Templu și închinat lui Dumnezeu la patruzeci de zile de la naștere. Tot atunci avea loc și curățirea mamei.

În acest context, Fecioara Maria și dreptul Iosif Îl aduc pe Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim, pentru împlinirea Legii.

Aici sunt întâmpinați de dreptul Simeon și de prorocița Ana, două figuri simbolice ale așteptării și credinței. Tradiția spune că dreptul Simeon a fost unul dintre traducătorii Pentateuhului din ebraică în greacă. Îndoindu-se de profeția care spunea „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu”, Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până nu Îl va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

Dreptul Simeon

Simeon este imaginea omului rugăciunii și al nădejdii neclintite. În momentul în care Îl ia în brațe pe Hristos, rostește celebrul imn: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace…” (Luca 2, 29-32).

Această cerere de „slobozire” nu exprimă oboseală, ci împlinire deplină. Simeon a văzut mântuirea și, potrivit cântărilor bisericești, pleacă să vestească și celor din morți că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.

Părintele Teofil Părăian subliniază o idee esențială pentru creștinul de astăzi: „Noi suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtăm în noi nu doar câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie.”

Citește și: Calendar ortodox februarie 2026: Cele mai importante sărbători din a doua lună a anului

Prorocița Ana

Prorocița Ana, prezentă și ea la Templu, simbolizează Legea și Proorocii, care își găsesc împlinirea în persoana lui Hristos. Ea recunoaște Pruncul ca Mesia și vestește tuturor mântuirea care a venit în lume.

Întâmpinarea Domnului a fost introdusă oficial la Roma în anul 494, de papa Gelasiu I, înlocuind sărbătoarea păgână a Lupercaliilor, dedicate zeului Pan și marcate prin procesiuni cu făclii aprinse.

În Răsărit, sărbătoarea a fost introdusă spre sfârșitul domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei a avut loc în secolul al VI-lea. În anul 534, împăratul Justinian a stabilit definitiv data de 2 februarie, la 40 de zile după 25 decembrie, noua dată a Nașterii Domnului.

Citește și: Rugăciune de protecție împotriva bolilor și a epidemiilor

Pilda aducerii pruncilor la biserică

Întâmpinarea Domnului a rămas, în tradiția Bisericii, ca model pentru aducerea pruncilor la biserică la 40 de zile după naștere. Mama vine cu copilul pentru citirea molitfelor de curățire și pentru închinarea pruncului la sfintele icoane.

Ritualul evocă scena evanghelică a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în Templu. Preotul binecuvântează mama și copilul, se roagă pentru creșterea și sfințirea pruncului și îl introduce simbolic în comunitatea Bisericii, ca viitor catehumen.

Ritul se încheie cu imnul dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”.

Obiceiuri de Întâmpinarea Domnului

În credința populară românească, ziua de 2 februarie este cunoscută și ca Ziua Ursului. Se credea că ungerea copiilor cu grăsime de urs le transmite puterea acestui animal, iar bolnavii de „sperietoare” erau tratați prin afumare cu păr de urs.

Tot în această zi, oamenii urmăreau semnele vremii:

  • dacă era soare, ursul ieșea din bârlog, își vedea umbra și se retrăgea, semn că iarna mai ține încă șase săptămâni;
  • dacă era înnorat, ursul rămânea afară, vestind apropierea primăverii.
  •  

Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri