Iohannis, luat peste picior de catre Tariceanu! "S-a coborat Duhul sfant si ne da noua, pacatosilor, sfaturi"

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a comentat, joi, declaratiile recente ale presedintelui Klaus Iohannis privind justitia si lupta anticoruptie, spunand ca are senzatia ca ”s-a pogorat Duhul sfant” care da sfaturi pacatosilor. Tariceanu l-a criticat pe seful statului, acuzandu-l ca sapa la temelia Guvernului si a majoritatii parlamentare si ca ”patroneaza sistemul corupt de putere din Romania”.

V.P., joi 28 septembrie 2017 , 14:38

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”Am o revelatie ca printre noi s-a coborat Duhul sfant si care ne da noua sfaturi, pacatosilor. Noi, pacatosii, suntem oamenii politici si Duhul sfant ne da sfaturi. Cred ca presedintele uita ca este la fel de om politic ca si noi toti. Al doilea lucru pe care il uita este ca functioneaza in dreptul fiecaruia, si in dreptul domniei sale, prezumtia de nevinovatie de care s-a bucurat cand a fost ales presedinte al Romaniei”, a afirmat Tariceanu.
 

Presedintele Senatului a adaugat ca, ”pana una, alta”, impotriva vicepremierului Sevil Shhaideh nu sunt formulate acuzatii, nu exista nicio cerere de incepere a urmaririi penale, deci nu ar avea pentru ce sa demisioneze.

”Daca stam sa ne imaginam, am putea la un moment dat sa ne trezim cu astfel de cereri pentru diferite HG pentru toti membrii Guvernului. Stau si ma intreb daca nu cumva chestiunea aceasta i-ar conveni domnului presedinte, ca actualul Guvern sa fie destramat, primul ministru sa fie nevoit sa-si dea demisia si sa ne mai trezim inca o data cu un guvern de tehnocrati, pentru ca, iata, cu pasi repezi se apropie alegerile prezidentiale din 2019”, a mai declarat liderul ALDE.

El a spus ca, daca ”pana mai ieri, alaltaieri” poate mai aveam niste mici dubii ca acesta este planul pe care il urmareste presedintele, dupa declaratiile de astazi si de acum doua zile nu mai are niciun dubiu: ”Presedintele sapa cu ravna la fundatia acestui guvern, care este majoritatea parlamentara si nadajduieste sa o dea jos”.

Tariceanu a subliniat ca aceasta chestiune este coroborata cu declaratiile de incredere nelimitata in CSM.

”Daca ne uitam bine, cred ca toata lumea vede, dar dansul se face ca nu vede, nu ca nu vede si nu intelege - vede, intelege si stie. La CSM mai aveau putin sa-si scoata ochii si sa-si taie gatul si el spune ca are incredcere in CSM si ca functioneaza totul foarte bine. Deci, iata o dovada in plus ca se bucura de aceasta situatie pentru ca consecintele, actiunile pe care le intreprinde DNA sunt defavorabile asupra Guvernului, in ceea ce priveste actuala majoritate pe care incearca sa o rastoarne, cu mijloacele pe care le-am vazut - chemand iarasi asociatii neguvernamentale, dintre care unele au unul sau doi membri, sunt neinregistrate, sunt nereprezentative si care, in final, intr-un sistem democratic reprezentantiv trebuie sa mai aiba legitimitate si nu au legitimitate ca sa vorbeasca in numele cetatenilor, in numele poporului, pentru ca sistemul pe care noi il avem de democratie parlamentara presupune voturi exprimate direct de cetateni pentru cei care ii reprezinta in Parlament”, a completat presedintele Senatului.

”Deci, presedintele cred ca face o mare greseala, pentru ca isi dezvaluie mult prea devreme planurile. (...) si regret ca isi imagineaza ca ceilalti o sa inghitim povestile pe care ni le livreaza”, a declarat totodata Tariceanu.

El a spus ca nu crede c a in conditiile actuale mai este posibila o colaborare cu presedintele, ”care nu urmareste decat destabilizarea institutiilor democratic alese, a Guvernului, a majoritatii”.

”Eu am sa ma rezum la obligatiile constitutionale, dar discutiile politice.... m-am lamurit. si cred ca am facut bine ca am luat decizia pe care am luat-o atunci cand m-a invitat la asa zisele discutii la Cotroceni dupa alegeri”, a continuat liderul ALDE.

Tariceanu a tinut sa mai declare: ”Toata lumea, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, incep sa aiba semne de intrebare serioase in privinta functionarii anumitor segmente din justitie, toti recunosc ca recomandarile care sunt facute in scrisoarea CE, cele 12 recomandari care sa duca in final la ridicarea MCV sunt bazate pe analiza unor realitati pe care presedintele incearca sa le distorsioneze si sa intoarca in favoarea sa. in Romania, in momentul de fata avem serioase deficiente in privinta functionarii institutiilor care alcatuiesc statul de drept, sunt abuzuri incredibile care sunt aduse in atentia publica de presa (...) sunt oameni care si-au luat inima in dinti si vin si spun avatarurile prin care au trecut, si presedintele intoarce capul si spune: eu nu vad lucrurile astea. Evident ca le vede, dar nu vrea sa le recunoasca, pentru ca situatia ii foloseste. Pana la urma, el este cel care patroneaza acest sistem corupt de putere din Romania.”

Madalina Dobrovolschi, purtatorul de cuvant al sefului statului, a declarat, joi, ca presedintele Klaus Iohannis respecta pe deplin rezultatului votului care a condus la constituirea actualei majoritati si isi doreste ca Guvernul sa aiba rezultate bune pentru Romania si, in acelasti timp, considera ca o legiferare transparenta de tip european este fundamentala pentru intarirea statului de drept si consolidarea parcursului democratic al Romaniei.

”Domnule Tariceanu, da, adevarul doare, dar acest lucru nu este un motiv sa folositi un limbaj licentios, sa jigniti si sa spuneti in spatiul public lucruri care nu au nicio legatura cu realitatea. Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, reitereaza faptul ca persoanele cu probleme penale nu trebuie sa se afle in conducerea statului. Presedintele respecta pe deplin rezultatului votului care a condus la constituirea actualei majoritati si isi doreste ca Guvernul sa aiba rezultate bune pentru Romania. Presedintele considera ca o legiferare transparenta de tip european este fundamentala  pentru intarirea statului de drept si consolidarea parcursului democratic al Romaniei”, a afirmat Dobrovolschi, intr-o declaratie facuta la Palatul Cotroceni.

Ea a mai spus ca presedintele Senatului ”pare pur si simplu rupt de realitate, chiar de realitatea economica, ceea ce este foarte straniu pentru un fost prim-ministru”. ”De exemplu, dansul ne spune senin ca pretul carburantilor a ramas neschimbat dupa introducerea accizei. Domnule Tariceanu, cred ca adevarul il puteti afla foarte simplu intreband orice roman, orice cetatean, care a cumparat combustibil in aceste zile si care a trebuit sa scoata mai multi bani din buzunar”, a adaugat Dobrovolschi.

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si