Ionica a plecat în Italia pentru un trai mai bun, dar a dispărut fără urmă. Familia femeii nu mai știe nimic despre ea de săptămâni întregi
Familia femeii în vârstă de 50 de ani nu a mai reușit să vorbească cu ea, după ce aceasta a plecat la muncă în Italia.
Ionica Czuli a plecat pe 10 mai în Torino pentru a lucra ca îngrijitoare de bătrâni. De atunci a trecut o lună, dar familia nu mai știe nimic de femeie.
Îngrijorat, soțul acesteia a sesizat Poliția Română la data de 8 iunie. Bărbatul spune că telefonul femeii este închis și nu are cum să ia legătura cu Ionica. După ce s-a adresat autorităților, oamenii legii au început să facă cercetări pentru a o găsi pe Ionica Czuli.
Citește și: Un tânăr dat dispărut de familie, găsit fără suflare într-o pădure. Ce au descoperit anchetatorii
Oamenii legii încearcă acum să afle unde este femeia care are o înălțime de 1,60 metri, cântărește aproximativ 50 de kilograme, are păr blond și fața ovală. Este cunoscută drept o persoană discretă.
Familia acesteia este foarte îngrijorată și speră că românca este teafără și nu a pățit nimic rău. Oamenii legii din România colaborează cu autoritățile italiene pentru a face lumină în acest caz.
Până în prezent nu există alte informații cu privire la dispariția femeii. Autoritățile fac apel la populație pentru a ajuta la găsirea acesteia. Oricine are informații despre ea este rugat să meargă la cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.