Supranumit recent și “milionarul falimentar”, celebrul om de afaceri, cunoscut și prin intermediul relațiilor amoroase dezbătute în presă, se va afla sub tirul întrebărilor incisivei jurnaliste.
Omul de afaceri Irinel Columbeanu vine marți, 15 decembrie la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată, de la 23:00, la Kanal D! Controversatul om de afaceri, a cărui avere era estimată, în trecut, la zeci de milioane de euro și a cărui viață s-a desfășurat, de cele mai multe ori, pe prima pagină a taboidelor, va face lumină în ceea ce privește viața personală, dar și asupra presupuselor motive care l-au proiectat în afara clasamentelor cu bogații României.
Aflat, de-a lungul anilor, în atenția presei, atât prin prisma relațiilor amoroase cu personaje mondene, cât și prin expunerea divorțului de Monica Gabor, Irinel Columbeanu s-a aflat în ultima perioadă într-un con de umbră. Dispariția din peisajul monden a omului de afaceri a fost pusă de presă și pe seama falimentului, odată cu pierderea domeniului de la Izvorani.
Așa cum prevede regulamentul emisiunii, Irinel Columbeanu va avea la dispoziție 2 minute să răspundă la fiecare dintre cele 40 de întrebări adresate de Denise Rifai, în ediția de marți a emisiunii difuzate la Kanal D.
“Cum ați putut pierde 150 de milioane de Euro?, “V-ați găsit alinarea în pastile și alcool?”, “V-a iubit Monica Columbeanu?”, “Plecarea Irinei în SUA este eșecul vieții dumneavoastră?”, “Sunteți un afemeiat?”, “ Este astăzi Irinel Columbeanu un om învins?”, sunt doar câteva dintre întrebările tăioase adresate celebrului om de afaceri în ediția de marți seară a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”,
difuzată la ora 23:00, la Kanal D!A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.