Joe Biden, mesaj după decesul lui Pele: „O legendă a fotbalului”

Joe Biden, mesaj după decesul lui Pele: „O legendă a fotbalului”

(Sursa foto: Twitter)

Preşedintele american Joe Biden i-a adus un omagiu brazilianului Pele, care a decedat ieri, 29 decembrie. Legenda fotbalului se confrunta cu o boală grea.

 

Pentru un sport care reuneşte lumea ca nimeni altcineva, ascensiunea lui Pelé de la începuturi umile la legendă a fotbalului reprezintă povestea a ceea ce este posibil. Astăzi, gândurile mele şi ale lui Jill se îndreaptă către familia lui şi toţi cei care l-au iubit ”, a scris Biden pe Twitter.

Citește și: Brazilia declară trei zile de doliu naţional, după moartea lui Pele. Sicriul va fi depus 24 de ore pe stadionul Santos

Pele a murit joi, la vârsta de 82 de ani, într-un spital din Sao Paulo. Înmormântarea va avea loc marți.

Declarațiile marilor fotbaliști după moartea lui Pele: „Odihnește-te în pace, rege!”

Anunțul morții lui Pele a fost făcut joi seara. Legenda fotbalului, Pele, a decedat la vârsta de 82 de ani. Brazilianul se lupta de mai mult timp cu o boală cruntă, cancerul.

„  Condoleanțele mele sincere întregii Brazilii și în special familiei lui Edson Arantes do Nascimento. Un simplu „la revedere” de la eternul rege Pele nu va fi niciodată suficient pentru a exprima durerea pe care întreaga lume a fotbalului o îmbrățișează în prezent.

O inspirație pentru atâtea milioane, o referință ieri, azi și pentru totdeauna. Dragostea pe care mi-ai arătat-o mereu a fost reciprocă în fiecare moment împărtășit chiar și de la distanță  ”,

a scris Ronaldo pe pagina sa de Facebook.

„Înainte de Pele, 10 era doar un număr.
Am citit fraza asta undeva, la un moment dat în viață.
Dar această propoziție, frumoasă, este incompletă.
Aș spune că înainte de Pele fotbalul era doar un sport.
Pele a schimbat totul.
A transformat fotbalul în artă, în divertisment

Le-a dat voce săracilor, negrilor și în mare parte:
A oferit vizibilitate Braziliei.
Fotbalul și Brazilia și-au ridicat statutul datorită regelui!
El a plecat, dar magia lui rămâne.
Pelé este PENTRU TOTDEAUNA!!”,  a transmis fotbalistul Neymar.

Lionel Messi și-a exprimat și el regretul față de moartea legendarului fotbalist.

„Dumnezeu să te odihnească în pace, @pele.”

La Liga:  „O legendă a fotbalului mondial. La Liga îşi exprimă condoleanţele pentru decesul lui Pele şi transmitem cele mai profunde regrete familiei şi prietenilor. Odihneşte-te în pace, O Rei!”

FC Barcelona:  „Barça regretă profund moartea lui O Rei Pele, unul din cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor. Odată cu el, fotbalul a devenit mai mare! Odihneşte-te în pace!”

CONMEBOL:  „Mulţumim pentru tot, O Rei! Eşti veşnic!”

UEFA:  “Lumea fotbalului îl plânge pe legendarul brazilian Pele. Statisticile nu sunt suficiente pentru a reda talentul unic al lui Pele, care a înălţat standardele pentru fotbaliştii internaţionali de elită din întreaga lume”.

Jorge D’Alessandro (antrenor argentinian):  „Regele Pele a murit! Fotbalul este în doliu pentru cel mai mare jucător al Braziliei de Aur! Etern! De astăzi, pe cer mai străluceşte o stea!”


Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Parteneri