Justiţia australiană a respins recursul lui Novak Djokovic împotriva anulării vizei

  Justiţia australiană a respins recursul lui Novak Djokovic împotriva anulării vizei    

Verdictul anunţat de judecătorul şef James Allsop a venit în urma unei decizii unanime a celor trei judecători care au participat la audierea cazului la Tribunalul Federal al Australiei.

Tribunalul federal australian a respins, duminică, apelul depus de tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale şi a deportării din Australia, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Nole nu îşi va putea apăra titlul de campion la turneul Australian Open

Cei trei judecători au deliberat ceva mai mult de două ore înainte ca Allsop să anunţe verdictul, după ce ambele părţi şi-au susţinut punctele de vedere.

Pentru a avea câştig de cauză la apel, echipa legală a lui Djokovic trebuia să demonstreze că ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, cel care i-a anulat vineri viza sârbului, a acţionat în afara prerogativelor sale sau că decizia sa a fost una iraţională, iar judecătorul şef Allsop a indicat că judecătorii nu au putut aprecia fondul cauzei.

Avocatul lui Djokovic, Nick Wood, s-a axat pe trei aspecte, că nu e există o dovadă că prezenţa sportivului va duce la o creştere a sentimentului anti-vaccinare, pe lipsa ideii că

Djokovic s-ar opune vaccinării şi pe faptul că Hawke nu a luat în considerare că deportarea multiplului campion va duce la o susţinere a cauzei anti-vaccinării.

Citeste si: Bilanț coronavirus, 16 ianuarie 2022. Alte 7.595 cazuri noi de infectare cu coronavirus, în ultimele 24 de ore

Lloyd a făcut referire şi la grupările anti-vaccinare, care ''îl tratează pe Djokovic ca pe un erou''

''Este o persoană de mare interes care în multe aspecte este un model pentru mulţi oameni. Prezenţa sa în Australia ar prezenta mai puternic părerile sale anti-vaccinare în rândul australienilor. Oamenii folosesc sportivii de înalt nivel pentru a promova idei şi cauze tot timpul. Legătura sa cu această cazuă există, chiar dacă vrea sau nu'', a subliniat Lloyd. 

''Astăzi mi-am exercitat puterea în temeiul secţiunii 133C(3) din Legea privind migraţia de a anula viza deţinută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate şi bună ordine, pe motiv că era în interesul public să fac acest lucru.

În luarea acestei decizii, am luat în considerare cu atenţie informaţiile furnizate de Departamentul Afacerilor Interne, Forţa Australiană de Frontieră şi dl Djokovic'', a spus ministrul Imigraţiei într-un comunicat.

Citeste si: Sistemul Covax anunţă că a distribuit un miliard de doze de vaccin în ţările sărace


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri