În accident au fost implicate trei autoturisme conduse de un bărbat în vârstă de 21 de ani din comuna Soleşti, un bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Vaslui şi un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Soleşti.
Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs, sâmbătă noaptea, pe DN 24 A, în comuna Soleşti, la intersecţia cu localitatea Şerboteşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
În accident au fost implicate trei mașini
"Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul bărbaţilor de 21, respectiv 34 de ani, iar în cazul bărbatul de 33 de ani, a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Se efectuează verificări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului rutier", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu.
Citeste si: Tragedie în masivul Călimani. Un turist a fost găsit mort
Două persoane au fost transportate la spital
Toate cele şase persoane implicate au fost evaluate medical şi monitorizate. Două persoane care prezentau politraumatisme au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, victimele fiind conştiente şi stabile hemodinamic, potrivit Agerpres.
Citeste si: O cisternă cu 30 de tone de motorină, răsturnată pe un drum judeţean din Brăila
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.