Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu ministrii Educației și Sănătății, că România se află în valul patru al pandemiei de COVID-19 şi că efectele acestui val pandemic depind direct de gradul de vaccinare.
Atâta vreme cât incidența COVID din ultimele 14 zile rămâne sub pragul de 6 infectări, toți copiii vor fi în sălile de clasă, iar dacă se depășește acest prag într-o localitate, școlile trec în online, a precizat șeful statului.
"Școlile se vor deschide pe 13 septembrie, cu prezență fizică cu mască și distanțare, aerisire", a declarat, joi, Klaus Iohannis.
Citeste si: Românii nu se grăbesc să se vaccineze, deși valul 4 de coronavirus și-a arătat colții
Șeful statului, anunț despre începerea școlii
"Ne aflăm în valul 4 al pandemiei de COVID- 19 şi am ţinut să discut cu cei doi miniştri, pe de o parte despre gradul de pregătire a sistemului medical, iar pe de altă parte despre începerea noului an şcolar.
Klaus Iohannis a făcut un apel către profesori și părinți să arate că le pasă cu adevărat de școală și să se vaccineze.
Președintele a precizat că școlile trec în online numai în localitățile unde rata de infectare sare de 6 la mie.
Citeste si: Noul an școlar vine cu vești bune. Sorin Câmpeanu cere aprovizionarea școlilor cu măști pentru elevi
Iohannis preia mesajul PSD: E necesară creşterea capacităţii de testare
Klaus Iohannis a adăugat că sunt necesare creşterea capacităţii de testare pentru coronavirus şi eficientizarea direcţiilor de sănătate publică.
„În ceea ce priveşte sistemul nostru de sănătate, doamna ministru al Sănătăţii mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face faţă valului patru. Medicii sunt deja bine pregătiţi şi cu multă experienţă. Este evidentă nevoia de eficientizare a direcţiilor de sănătate publică şi aştept mai multă implicare din partea tuturor pentru creşterea capacităţii de testare, precum şi pentru pregătirea sistemului medical, de a prelua şi pacienţi non-COVID.
Citeste si: Rusia, nou record de decese de la debutul pandemiei
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.