Noul an școlar vine cu vești bune. Sorin Câmpeanu cere aprovizionarea școlilor cu măști pentru elevi

Autoritățile vor asigura necesarul de măști în școli

(Sursa foto: dc360.ro)

”Ne vom asigura că la nivelul fiecărei şcoli există un stoc suficient de măşti de protecţie pentru ca elevii să poată beneficia de ele”.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat că elevii nu vor duce lipsă de măști în noul an școlar. Asta în contextul în care sunt acceptate doar măștile medicale, nu și cele textile.

Se va face diferenţierea între măşti medicale pentru adulţi şi măşti medicale pentru copiii.

Masca rămâne obligatorie, iar în contextul în care cazurile au crescut, elevii trebuie să beneficieze de un număr sufiecient de mare de măști. Se va face și o diferențiere privind dimensiunile, pentru a face purtarea măștii, de către elevi, cât mai comodă.

Câmpeanu consideră că prezentele măsuri sunt suficiente, doar că respectarea lor este esențială. ”Nu introducem alte măsuri, dar insistăm pentru respectarea strictă a măsurilor deja cunoscute: purtarea măştii de protecţie, distanţare adecvată, reguli de igienă şi aerisire spaţii de învăţământ”, a transmis ministrul Educaţiei. 

Citeste si: Noul an școlar 2021 – 2022: Ce scenarii se aplică şi ce elevi fac ore doar online?

Au fost încheiate mai multe contracte de donație și sponsorizare pentru procurarea măștilor.

Întrebat dacă părinții trebuie să contribuie la achiziționarea măștilor, Ministrul Educației, a răspuns că au fost încheiate mai multe contracte de donație și sponsorizare prin care vor face rost de măști.

El a precizat că fiecare şcoală va avea un stoc suficient de măşti de protecţie pentru elevi. 

“Ne vom asigura că la nivelul fiecărei şcoli există un stoc suficient de măşti de protecţie, pentru ca elevii să poată beneficia de ele. Şi vom vedea şi explicaţiile care diferenţiează masca textilă de masca medicală, nu doresc să îmi dau cu presupusul”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Citeste si: VIDEO| Anunțul ministrului Educației: când începe școala și ce reguli trebuie să respecte elevii


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri