Klaus Iohannis, noi explicații: Probabil piețele în spații deschise trebuie lăsate deschise, se vor închide doar cele în spații închise
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, aflat în Maramureș, că măsurile luate ieri împreună cu Guvernul sunt "măsuri ferme" care ar putea să ne permită alegeri în siguranță în decembrue și "să continuăm după alegeri fără să intrăm într-o fază mai gravă de lockdown".
Președintele Klaus Iohannis spune că primele rezultate ale restricțiilor adoptate în aceste zile sunt așteptate abia peste 2-3 săptămâni.
Întrebat despre posibilitatea de a transfera în străinătate unii pacienți cu forme grave de COVID-19, în condițiile suprasolicitării sistemului ATI de la noi, Klaus Iohannis a precizat că a discutat deja cu ministrul Sănătății acest subiect și s-au inițiat deja contacte cu câteva state "cu care România are relații speciale" cu privire la posibilitatea de transfer al unor pacienți aflați în stare gravă. "Sper să nu ajungem acolo, dar da, avem contacte și le vor valorifica", a precizat Iohannis.
Citeste si: Documentul oficial obligatoriu pe care trebuie să-l completeze părinții
Klaus Iohannis: Sunt măsuri ferme care ar putea exclude un lockdown după alegeri
"T oate măsurile au fost discutate cu experți și specialiști. Așteptăm primele rezultate peste 2-3 săptămâni. Aceste măsuri necesită un timp suficient de lung pentru a produce rezultate", a declarat vineri Iohannis.
Referitor la startul campaniei electorale, președintele Iohannis le-a cerut candidaților să fie exemple pentru toți românii despre cum trebuie să se poarte în pandemie și cum trebuie respectate măsurile speciale luate de Guvern.
Citeste si: Avertismentul medicului Streinu-Cercel: „Nu vă mai salutați cu pumnul”
" Aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja sănătatea românilor, pentru a reduce răspândirea pandemiei, dar și pentru a le permite medicilor să se ocupe de pacienții cu forme grave de boală", a precizat Klaus Iohannis care a spus că normele sunt respectate, "dacă lucrurile sunt făcute bine", putem să ne protejăm și să funcționeze și economia, deci "să ducem o viață cât mai apropiată de normalitate".
Președintele Iohannis a mai spus că aceste "măsuri ferme" ar putea să ne permită "să continuăm după alegeri fără să intrăm într-o fază mai gravă de lockdown".
Klaus Iohannis: "Se impun măsuri mai dure!" De când intră în vigoare noile restricții
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, că sunt necesare măsuri în plan naţional- şcolile să treacă în online toate, angajaţii la telemuncă, magazinele închise la ora 9, iar circulaţia pe
"Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan national precum şcolile să treacă toate în online.
Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise.
Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior", a declarat joi Iohannis.
Președintele a revenit vineri asupra deciziei de a închide piețele și a declarat: "Probabil piețele în spații deschise trebuie lăsate deschise, se vor închide doar cele în spații închise".
Noile măsuri vor intra de luni în vigoare.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.