Lacrimi și durere la înmormântarea soților din Pitești care au murit în accidentul în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu | VIDEO

Soții din Pitești care au murit în accidentul rutier în care a fost implicat fostul  vicepremier și ministru Daniel Chițoiu au fost înmormântați.

Author: I.A. duminică 29 decembrie 2019 , 16:06

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

 

Sute de oameni au participat la ceremonie, mulți dintre ei vorbind cu drag despre familia decedată.

Cei care i-au cunoscut, spun despre soții Pristavu că erau un exemplu pentru comunitate si speră sa se afle cât mai curând adevărul despre cel care a provocat tragedia și… să nu cumva să se mușamalizeze cazul.

Foarte multe persoane au dorit să își ia “La revedere!” azi de la soții Pristavu Haralambie și Elisabeta. Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost depuse la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul piteștean Trivale, urmând iar înmormântarea a avut loc la Cimitirul "Sfântul Gheorghe".

Oamenii au adus lumânări și flori la căpătâiul celor doi oameni care au murit în a doua zi de Craciun în accidentul din Argeș, de pe National 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea.

Cei doi, împreună cu o altă femeie, se aflau într-un autoturism cara a intrat in coliziune cu mașina condusă de fostul vicepremier, Daniel Chitoiu. Șoferul de 82 de ani și soția lui, de 73, care se afla pe scaunul din dreapta, au murit, iar a treia victima, femeia care se afla pe bancheta din

spate a Loganului, este, la fel ca Daniel Chitoiu, internată la Spitalul de Urgență Floreasca din București.

IMAGINI: ADRIAN JĂTĂREANU – corespondent Știrile Kanal D

 

Fostul ministru Daniel Chițoiu, implicat într-un accident mortal. Polițist: „Vorbim despre pătrundere pe contrasens”

Fostul ministru Daniel Chițoiu a ajuns la spital, pe 26 decembrie, după ce mașina în care se afla a fost lovită în plin de un alt autoturism, pe Dealul Negru.

Celălalt șofer și sotia lui, care se afla pe scaunul din față, au murit pe loc, în timp ce o alta pasageră de pe bancheta din spate a fost grav rănită.

Impactul devastator a avut loc în localitatea Cotmeana. Un șofer de 82 ani s-a izbit, în plin, de mașina condusă de fostul ministru. Daniel Chiţoiu.

Mai multe echipaje de medici au mers la fața locului, însă pentru celălalt șofer nu s-a mai putut face nimic.

Bătrânul a murit pe loc, iar sotia lui, in varsta de 73 de ani, a murit pe masa de operaţie. O altă femeie, care se afla cu ei in masina, pe bancheta din spate, este şi ea rănită grav.

Reporter: Domnule ministru, cum vă simțiți?

Daniel Chițoiu: Binișor.

Florin Popa, agent sef-adj IPJ Arges: Vorbim despre patrundere pe contrasens, insa pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul, va fi nevoie de o expertiza in cauza.

 

Citeste si: Poziția ciudată în care au fost găsite mașinile, în urma accidentului în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu

Citeste si: Sotia ministrului finantelor, urmarita penal! Vezi ce limbaj are Laura Chitoiu si de ce este acuzata

Citeste si: Ei sunt cei mai bogati ministri din noul guvern

 

Martor la accident: Fostul ministru Daniel Chițoiu a intrat cu mașina pe contrasens

Răsturnare de situaţie în cazul accidentului în care a fost implicat fostul minsitru Daniel Chiţoiu. Se pare ca ar exista un martor care spune ca masina condusa de demnitar ar fi fost aceea care a intrat pe contrasens, și nu a soferului de 82 de ani, care a murit pe loc, așa cum se crezuse și se anunțase inițial.

In tragedia petrecută pe 26 decembrie în Arges au murit 2 oameni. Un șofer care se afla în spatele mașinii conduse de Daniel Chițoiu le-a spus polițiștilor că fostul ministru a intrat pe contrasens, autoturismul său lovind frontal mașina în care se aflau trei persoane.

Poliția din Argeș nu confirmă, însă, această ipoteză.

 

”La acest moment se desfăşoară cercetări «in rem» (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment”, a transmis IPJ Argeş.

Sursa citată a precizat că ”în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice”.

”O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei”, au mai precizat poliţiştii.

 

Răsturnare de situație în cazul accidentului în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu

Au apărut noi informații cu privire la accidentul petrecut pe DN7 în care doi oameni au murit. Fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat că celuilalt șofer i s-ar fi făcut rău la volan și astfel s-ar fi produs tragedia, dar președintele Sindicatului Agenților de Poliție susține altceva.

O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal. Nu se ştie din ce motiv a părăsit maşina ministrului banda pe care circula, sunt mai multe ipoteze", au transmis reprezentanții IPJ Argeş.

”Cercetarea la faţa locului s-a terminat încă de ieri şi s-a stabilit cu certitudine că maşina condusă de ministru a părăsit sensul de mers şi a intrat în maşina care circula regulamentar, iar din păcate conducătorul auto care a decedat nu a avut o reacţie sau poate nu a avut nici unde să tragă dreapta pentru a evita coliziunea”, a declarat, vineri, la Digi 24, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu.

În urma accidentului produs pe DN7 în județul Arșeș, un bătrân în vârstă de 82 de ani, dar și soția lui, de 73 de ani, au murit și alte persoane au fost rănite, printre care și fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
A doua imunitate a săptămânii s-a adjudecat la Survivor România 2021. Ce echipă se va... A doua imunitate a săptămânii s-a adjudecat la Survivor România 2021. Ce echipă se va bucura de un consiliu liniștit?
spotmedia.ro
Vulcanul Etna a erupt din nou și a oferit un spectacol de lavă (Video) Vulcanul Etna a erupt din nou și a oferit un spectacol de lavă (Video)
spotmedia.ro
Cum să scapi de scumpirile la curent care vor afecta milioane de români, de la 1 iulie.... Cum să scapi de scumpirile la curent care vor afecta milioane de români, de la 1 iulie. În loc să plătești în plus, ai putea economisi sute de lei!
b1.ro
Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă,... Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă, de fapt, între ea şi Reghe?
infoactual.ro
Rusaliile Negre. „Bărăganul a fost Siberia noastră” Rusaliile Negre. „Bărăganul a fost Siberia noastră”
infoactual.ro
Mesajul lui Nostradamus pentru 4 zodii! Predicțiile celebrului profet sunt valabile... Mesajul lui Nostradamus pentru 4 zodii! Predicțiile celebrului profet sunt valabile până în 2028
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si