exclusiv: Legătura dintre celebrele mere de Voinești și regretata Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV! Tatăl ei, „inventatorul” fructelor care au făcut istorie

Delia Budeanu, etalon al eleganței pe micile ecrane ale anilor ’70–’80, a încetat din viață în toamna anului trecut, la vârsta de 78 de ani. Puțini știu însă că în spatele carierei sale strălucitoare se ascunde o poveste cu totul neașteptată: tatăl ei a fost inginerul care a creat celebrele soiuri de mere de Voinești, astăzi simbol al Dâmboviței și brand național.

O prezentatoare-legendară și o istorie surprinzătoare

Pentru generațiile mai tinere, numele Deliei Budeanu poate să nu spună foarte multe. Dar pentru cei care au crescut cu Televiziunea Română în anii ’70 și ’80, ea era ceea ce reprezintă astăzi Andreea Esca: un reper. Cu o eleganță discretă, cu voce caldă și prezență impecabilă, Delia era vedeta TV cu cea mai mare notorietate.

Puțini știu însă că dincolo de lumina reflectoarelor, destinul ei se leagă de unul dintre cele mai iubite simboluri ale Dâmboviței – merele de Voinești.

Într-un interviu memorabil acordat Eugeniei Vodă, în emisiunea „Profesioniștii” (TVR1), Delia a făcut o mărturisire care a surprins pe toată lumea. „Deliciosul de Voinești și Frumosul de Voinești sunt frații mei.”

Era modul ei de a vorbi despre tatăl său, inginerul Gheorghe Moruju, cel care a pus bazele Stațiunii de Cercetare Pomicolă din Voinești și care a creat celebrele soiuri de mere ce au dus faima zonei peste hotare.

Tatăl Deliei, părintele merelor de Voinești

Inginerul Gheorghe Moruju, tatăl Deliei Budeanu, a fost unul dintre oamenii care au scris istorie în pomicultura românească. Numele său este legat de începuturile Stațiunii de Cercetare Pomicolă Voinești, înființată în 1950, locul unde au prins viață unele dintre cele mai cunoscute soiuri de mere românești.

Delia povestea cu emoție că tatăl ei a trăit pentru pomii săi.

„Tata stă de vorbă cu merele lui”, spunea ea, tot în interviul de la „Profesioniștii”. Și nu era doar o metaforă. Gheorghe Moruju a muncit peste trei decenii pentru fiecare dintre soiurile care aveau să devină simboluri naționale: 33 de ani pentru „Deliciosul de Voinești” și 30 de ani pentru „Frumosul de Voinești”.

Rezultatul a meritat. „Deliciosul are puțin gust de ananas. Prefer însă Frumosul de Voinești, e mai acidulat, iar eu iubesc merele mai acrișoare”, mărturisea prezentatoarea.

Așa au apărut, din răbdarea unui cercetător și pasiunea unui vizionar, fructele care au transformat un colț de Dâmbovița într-un brand recunoscut și astăzi.

 

Reticența sătenilor și atacul cu toporul

Deși astăzi merele de Voinești sunt privite cu mândrie și apreciate pentru gustul lor, începuturile nu au fost deloc simple. În anii ’70, specialiștii stațiunii încercau să îi convingă pe localnici să aplice noile tehnici de îngrijire a pomilor – altoirea, tăierea crengilor, toaletarea livezilor.

Pentru mulți săteni, obișnuiți cu metode transmise din tată-n fiu, aceste practici păreau un sacrilegiu.

Un episod relatat chiar de inginerul Gheorghe Moruju, și consemnat ulterior pe portalul GastroArt, vorbește de la sine: în timp ce făcea o demonstrație într-o livadă, o localnică, Marina, s-a năpustit asupra lui cu toporul, convinsă că „îi mutilează pomii”. A fost oprită în ultimul moment de ceilalți ingineri.

Povestea are însă și un final neașteptat. După o vreme, aceeași femeie l-a căutat pe Moruju și l-a rugat să revină în livada ei. Singurii pomi care rodiseră erau cei pe care îi toaletase el. „Domn’ inginer, veniți și faceți experiențe pe toată livada mea!”, i-ar fi spus, recunoscătoare.

Astfel de episoade au marcat începutul unei schimbări de mentalitate: de la suspiciune și teamă, sătenii au ajuns să înțeleagă că știința aduce roade – la propriu.

Citește și: Delia Budeanu, fosta crainică a televiziunii publice, a murit. Boala nemiloasă cu care s-a luptat în trecut

Nașterea mitului merelor de Voinești

Stațiunea de Cercetare Pomicolă din Voinești a devenit rapid un laborator al inovației agricole românești. Acolo nu se urmărea doar producția de fructe, ci și crearea unor soiuri noi, rezistente și gustoase, care să poată concura pe piața internațională.

Din munca cercetătorilor au apărut, pe rând, soiuri care au intrat în patrimoniul horticol românesc: Frumosul de Voinești, Deliciosul de Voinești, Generosul, Voinea, Ciprian, Luca, Pomona, Chindia, Dyscoprim și Dacian. Fiecare cu povestea și personalitatea lui, fiecare născut din răbdarea și migala pomicultorilor.

Nu era doar știință. Stațiunea funcționa ca un sistem integrat: de la laboratoare, la testele pe loturi experimentale, până la secția de industrializare unde se produceau sucuri, concentrate și distilate din mere. Iar rezultatele se vedeau: în anii ’70, satul Voinești a început să fie numit „ California României ”, pentru că fructele de aici rivalizau cu cele din celebrul stat american.

Mai mult, zona a atras vizite din străinătate. Specialiști americani, francezi și germani au venit să vadă livezile românești și să învețe din tehnologia dezvoltată la Voinești. Pomicultura devenise cartea de vizită a comunității, iar mărul – adevărat rege al locului.

De la tradiție la brand național

Puțini știu că povestea merelor de Voinești nu începe odată cu stațiunea pomicolă din anii ’50. Livezile din zonă sunt atestate documentar de secole întregi. Istoricul Constantin Giurescu scria, într-un studiu despre vechimea livezilor românești, că satul Voinești este menționat încă din 1582, într-un act emis la Târgoviște. Documentele vremii vorbesc chiar și despre livezi încă din secolul al XVI-lea, dovadă că pomicultura era o tradiție solidă pe Valea Dâmboviței.

Această moștenire istorică a fost preluată și reinterpretată în perioada comunistă, când pomicultura de la Voinești a fost transformată într-un model național. Potrivit unui material documentar publicat pe portalul GastroArt, zona a fost ridicată la rang de „ mândrie socialistă ”: casele se construiau „din mere”, școlile și drumurile erau finanțate din veniturile obținute de localnici, iar livezile deveniseră motorul modernizării.

Mai mult, Voineștiul era văzut ca un laborator deschis și pentru străini. Specialiști americani, francezi și germani au vizitat stațiunea, impresionați de rezultatele cercetătorilor români. De aici și comparația rămasă în istoria locului: Voineștiul a fost numit, în acei ani, „ California României ”.

Așa a apărut mitul: merele de Voinești nu erau doar fructe, ci un simbol al progresului, al tradiției și al mândriei locale, transformat într-un adevărat brand național.

Delia Budeanu, între carieră și amintirile din Voinești

Copilăria Deliei Budeanu a fost strâns legată de tatăl ei exigent, dar vizionar. „Tata era un tip dur, ca o stâncă. Îmi impunea să fiu prima, să nu greșesc, să iau toate premiile la școală”, povestea ea într-un interviu pentru Adevărul. După divorțul părinților, Delia s-a mutat împreună cu mama sa la Turnu-Severin, însă legătura cu Voineștiul și cu munca tatălui ei a rămas puternică.

La doar 12 ani se rupea de livezile copilăriei, dar avea să intre în istorie prin alt drum. La 1 iunie 1970, România o descoperea pe micul ecran, la Programul 2 al TVR, unde prezenta concerte simfonice. A fost începutul unei cariere de aproape trei decenii, în care Delia Budeanu a devenit sinonimă cu eleganța și profesionalismul.

După 1998, s-a retras o vreme din viața publică, dar a revenit cu forțe noi: a scris cărți, a moderat emisiuni culturale și a sprijinit numeroase proiecte artistice și umanitare.

Dincolo de imaginea impecabilă, puțini știau despre originile ei din Dâmbovița și despre faptul că tatăl său a fost „părintele” merelor de Voinești.

Moștenirea culturală și gustul inconfundabil

Merele de Voinești au rămas până astăzi un simbol al zonei Dâmboviței, chiar dacă invazia fructelor de import a făcut ca ele să fie mai greu de găsit în piețele din marile orașe. Totuși, atunci când apar pe tarabe, sunt recunoscute imediat după aromă și gustul lor inconfundabil.

Un material publicat pe portalul GastroArt sublinia că rețetele tradiționale românești au integrat de-a lungul timpului aceste fructe în deserturi care au devenit clasice: plăcinte și prăjituri cu mere, strudel, biscuiți sau covrigi cu umplutură dulce-acrișoară. În unele sate, merele erau oferite copiilor de Sfântul Dumitru sau de Crăciun, iar în alte regiuni erau chiar parte din ritualurile funerare, alături de turte și colaci.

Astfel, fructele create în laboratoarele Stațiunii de Cercetare din Voinești și păstrate cu grijă de generații de pomicultori au depășit granița dintre agricultură și cultură. Ele sunt astăzi un simbol identitar, o parte din gastronomia și memoria colectivă a României.

Delia Budeanu s-a stins în 2024, la 78 de ani, dar numele ei rămâne legat atât de Televiziunea Română, cât și de livada din Voinești unde tatăl său a creat „frații” ei simbolici – Deliciosul și Frumosul.

Astăzi, când muști dintr-un măr de Voinești, muști și dintr-o bucată de istorie, dintr-o poveste de familie și dintr-un patrimoniu cultural care merită păstrat.