Legea Bugetului pe 2026, contestată de AUR la CCR

Legea Bugetului pe 2026, contestată de AUR la CCR

AUR se opune Legii Bugetului pe 2026. Ce a invocat la CCR?

Legea Bugetului pe anul 2026 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost constate luni, 23 martie, la Curtea Constituțională de reprezentanții partidului AUR.

Constetația celor de la AUR vine după ce Legea Bugetului a fost adoptată vineri, cu 319 voturi ”pentru”, 104 voturi ”contra” dintr-un total de 426 de parlamentari prezenți. Dintre aceștia, unul s-a abținut, iar doi au ales varianta ”nu votez”.

Citește și: VIDEO Tensiuni și amenințări cu alegeri anticipate în Parlament pe tema bugetului pe 2026: „Domnule parlamentar, să știți că dacă țipați mai tare la microfon, nu vă crește bărbăția”

Legea Bugetului, pe masa CCR

Însă acum vine AUR și cere CCR să oprească intrarea în vigoare a Legii Bugetului, pe motiv că guvernanții legiferează împotriva poporului.

„Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată care a blocat dezbaterea reală în Parlament și a redus rolul legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliției de guvernare”, susține AUR.

Reprezentanții AUR reclamă faptul că guvernanții au luat o decizie atât de importantă pentru țară și popor în doar câteva ore, lucru care, spun ei, nu poate aduce decât dezastru economic.

”Comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză serioasă a impactului asupra economiei și asupra românilor. O lege cu impact direct asupra a milioane de cetățeni nu poate fi adoptată în grabă, fără transparență și fără consultare reală, în condițiile în care această urgență a fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea bugetului. În loc să respecte legea, coaliția a ales să o ocolească”, mai transmite AUR.

Citește și: Legea privind pensiile magistraților, promulgată de președinte! Anunțul făcut de Nicușor Dan

De asemenea, în constestație se mai spune și că guvernanții au încropat o lege bazată pe scenarii optimiste, pe presupuneri, ci nu pe realitate, pe date concrete, lucru care ar putea duce la dezechilibre majore de trai, economice și de rezolvare a problemelor.

„Un punct central al sesizării îl reprezintă încălcarea drepturilor sociale, în special prin refuzul de a indexa pensiile conform legii, o decizie care afectează milioane de pensionari și încalcă principiile constituționale privind protecția socială și predictibilitatea legislativă”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, AUR spune și că cei care au făcut Legea Bugetului au uitat să se consulte și să aștepte primirea avizelor ”instituțiilor consultative, inclusiv ale Consiliului Economic și Social.

Aceste practici golesc de conținut procesul democratic și transformă adoptarea bugetului într-un act unilateral al puterii executive”, susține opoziția.

În replică, CCR a stabilit pentru data de 26 martie termenul de judecată în acest caz. 


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri