Legenda meșterului Manole dusă la nivel extrem: o tânără care a fost dată dispărută în 2014 a fost găsită zidită în pereții unei case
Cazul care a șocant o țară întreagă! Se întâmplă în Spania, acolo unde polițiștii au găsit trupul neînsuflețiit al Siborei Gagani, o tânără în vârstă de 22 de ani, de naționalitate albaneză, care a dispărut în anul 2014. În urmă cu puțin timp, la aproape zece ani de la comiterea faptelor, fostul ei iubit a mărturisit recent că el a fost cel care a ucis-o. Forțele de ordine au găsit cadavrul ei, zidit între pereții casei din Torremolinos (Málaga) în care, la acea vreme, cei doi locuiau împreună.
Fostul iubit al tinerei dispărute în anul 2014 a fost arestat în urmă cu puțin timp pentru moartea unei alte femei, Paola, și de data aceasta fiind vorba despre partenera sa. Criminalul a fost transportat la secția de poliție pentru fapta sa. Acolo el a văzut o fotografie a Siborei Gagani cu indicația „dispărut”.
Așa a ajuns bărbatul să afirme că el a fost cel care a ucis-o pe tânăra albaneză și a zidit-o în apartamentul pe care îl împărțeau în Sibora. Conform mărturisirii, crima a avut loc la scurt timp după ce tânăra a hotărât să pună capăt relației lor sentimentale.
Citește și: Șefa „lacomă” a unei fundații caritabile a furat 200.000 euro și a fugit cu ei în Turcia
Însă declarația presupusului ucigaș a fost făcută în absența unui avocat.
Polițiștilor nu le-a venit să creadă atunci când au găsit trupul tinerei zidit în perete
Cu toate acestea, oamenii legii spanioli au efectuat o percheziție la locuința precizată de inculpat. Acolo, anchetatorii au început căutările pentru a o găsi pe tânăra albaneză care dispăruse în anul 2014.
Marți, 6 iunie 2023, percheziția locuinței s-a încheiat cu descoperirea trupului neînsuflețit al tinerei.În anul 2011, Marco R. și Sibora Gagani au decis să se mute în Costa del Sol, părăsind Italia.
Marco, în vârstă de 45 de ani și originar din Nettuno, Italia, era deja înregistrat în sistemul Viogén, un sistem de monitorizare a violenței de gen al Ministerului. Cu toate acestea, nu existau plângeri împotriva sa din partea niciunei dintre cele două victime, Paola și Sibora.
Citește și: Un tânăr român a rămas paralizat după ce a fost bătut de 16 oameni în Spania
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.